x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Info

Info

02 Noi 2005   •   00:00
MISCOCI, LA MODA. Toate vedetele care au onorat invitatia la prezentarea de moda a Lizei Panait, ce a avut loc luni, la Sofitel, au palit in fata deja celebrului Sorin Miscoci. Cameramanul postului Prima TV, rapit in Irak, dar scapat in cele din urma basma curata, a revenit la serviciu, asa ca a filmat intreaga colectie a Casei de moda Vili. Dar nu prea s-a simtit in apele lui, caci fotografii l-au asaltat mai ceva decat pe Botezatu. Cat despre aceasta colectie, va spunem ca la moda sunt materialele din denim, blugii cu floricele crosetate, purtati de Iulia Fratila, revenind in top. Micuta Maria, fiica Lizei, n-a lipsit din show, prezentand cateva tinute, pe masura ei, fireste. Anca Turcasiu si-a gasit cu greu un loc pe scaun, sala fiind arhiplina. (Simona Ecovoiu)

BUCHAREST FASHION WEEK. Pregatirile pentru cea de-a patra editie a "Bucharest Fashion Week 2005" au intrat in linie dreapta. Evenimentul se va desfasura in ultimul week-end al lunii noiembrie, la Sala Ronda a Hotelului Intercontinental. Organizat de ANAM Romania si Fashion TV Paris, festivalul promoveaza moda si modellingul romanesc pe plan national si pe plan international. Va mai avea loc si concursul Top Model Romania si decernarea premiilor nationale in moda si modelling "FTV Romanian Awards". Special pentru Bucharest Fashion Week vor sosi designeri din Franta, Italia, Spania, Rusia, Grecia, Islanda si Indonezia, dar si directorul Agentiei "Women", Milano. (Catalina Iancu)

WEEK-END CU NASTERI. La sfarsit de an, vedetele s-au dus la spital sa nasca. Iuliana Marciuc a adus pe lume un baietel, vineri noaptea, la ora 22:10. David Mihnea a primit din partea doctorilor nota 10, iar asistentele ii spun "micul voinic". Si asta deoarece copilul cantareste 2,700 kg. Iuliana a fost internata la Spitalul Elias din Bucuresti, unde s-au ocupat de ea medicii Al. Filipescu si Simona Constantinescu. Si Adriana Muraru, prezentatoarea stirilor de la B1 TV, a nascut, duminica, un baietel. Toma Ioachim cantareste 2,8 kg, iar "barza" l-a adus cu cateva zile mai devreme decat se astepta personalul medical. (Catalina Iancu)

×
Subiecte în articol: antimonden