x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden O universitate belgiană şi-ar fi invitat absolventele să poarte un ''decolteu drăguţ'' la ceremonia de absolvire

O universitate belgiană şi-ar fi invitat absolventele să poarte un ''decolteu drăguţ'' la ceremonia de absolvire

30 Mai 2017   •   17:27
O universitate belgiană şi-ar fi invitat absolventele să poarte un ''decolteu drăguţ'' la ceremonia de absolvire

Universitatea Liberă din Bruxelles a creat o controversă pe reţelele de socializare la sfârşitul săptămânii trecute după ce ar fi cerut studentelor sale să poarte ''un decolteu drăguţ'' la ceremonia de absolvire. Acest mic scandal a zguduit Facultatea de medicină a Universităţii Libere din Bruxelles (ULB), una dintre cele mai mari instituţii din Belgia, scrie marţi Le Figaro Etudiant. 

În weekendul trecut, toţi studenţii au primit un e-mail cu instrucţiuni pentru ceremonia de absolvire care marchează încheierea studiilor şi lansarea tinerilor în viaţa activă. În corpul textului, tinerele au fost invitate să poarte ''o rochie sau o fustă şi un decolteu drăguţ''. Băieţii? Un costum simplu. 

Pe reţelele de socializare studenţii s-au inflamat, denunţând un sexism obişnuit faţă de tinerele din ULB. În faţa amplorii protestelor, decanul universităţii a trebuit chiar să-şi ceară scuze în faţa elevilor săi. 

Totul a pornit de la pagina ULB Confessions, care conţine în principal glume ale studenţilor legate de campusul belgian. Vineri seara, o postare arăta o captură de ecran a e-mailului trimis studenţilor universităţii. Postarea a primit de atunci aproape 3.000 de ''like-uri''. Deasupra, se poate citi: ''Din punct de vedere estetic, este mai bine ca femeile tinere să poarte o rochie sau o fustă şi un decolteu drăguţ. [...] Desigur, doamnelor, această regulă nu este obligatorie". 

Întrebat de RTL Belgia, Marco Schetgen, decanul facultăţii, a declarat că are confirmarea că e-mailul a fost trimis de la secretariat şi încă mai aşteaptă să afle cine l-a scris. Pentru site-ul de ştiri belgian, el şi-a exprimat, de asemenea, mirarea: ''Este, probabil, o femeie cea care se află la originea acestui text, deoarece secretariatul este format numai din femei. Este uimitor". 

Universitatea a răspuns pentru moment pe pagina sa de Facebook: ''Facultatea de medicină, prin decanul său, îşi prezintă scuzele cele mai sincere [...] Este evident că instrucţiunile referitoare la îmbrăcăminte pentru tinerii absolvenţi sunt atât deplasate, cât şi contrare valorilor apărate zilnic de ULB şi facultatea sa". 

În ceea ce priveşte angajatul(a) responsabil(ă) pentru e-mail, purtătorul de cuvânt al Universităţii, Nicolas Dassonville, spune că va fi cel puţin o ''chemare la ordine''.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: universitate belgia