x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Premii de 1 aprilie / Pacala, la Casa Universitarilor

Premii de 1 aprilie / Pacala, la Casa Universitarilor

de Dana Andronie    |    03 Apr 2006   •   00:00
Premii de 1 aprilie / Pacala, la Casa Universitarilor

"Harababura bine organizata, de unde nu va lipsi o gustare, o degustare, o urare." Asa suna invitatia lui Geo Saizescu de 1 aprilie la Casa Universitarilor.

Gustarea, degustarea si urarea au avut ca pretext decernarea Premiilor revistei Harababura, a regizorului Geo Saizescu. Premiatii au fost numai unul si unul: Grigore Vieru, Romulus Vulpescu, Octavian Sava, Dionisie Vitcu, Ernest Maftei, George Stanca, Horia Garbea etc. "Ma simt jenat ca sunt pe scena in fata atator oameni de spirit", a declarat Horia Garbea. "Credeam ca numai eu ma simt asa", a replicat din sala actorul Dionisie Vitcu.

HAZ. Evenimentul n-a fost o pacaleala - desi unii premiati nu s-au prezentat tocmai din cauza programarii pe 1 aprilie - , dar a starnit comentarii pe aceasta tema. Cand si-a ridicat premiul, Grigore Vieru a spus: "Daca voi, fratii nostri, sunteti pacaliti o singura zi pe an, noi, romanii din Basarabia, suntem pacaliti din 1812 in fiecare zi…".

"Haz de necaz" a fost deviza acestei intalniri de 1 aprilie, organizata de Societatea Umoristica Pacala (presedinte fondator Geo Saizescu). "Cine face emisiuni bune sa nu mai calce prin televiziune!", a declarat in spiritul acestei devize cunoscutul om de televiziune Octavian Sava, ca o replica la starea culturala a natiunii.

×
Subiecte în articol: antimonden