Incidentul de săptămâna trecută, când actorul Alec Baldwin a împușcat cu o armă de recuzită doi colegi de platou, a dus la moartea directoarei de imagine și rănirea regizorului Joel Souza, scrie dpa.
Halyna Hutchins a murit la 42 de ani pe platoul de filmare al producţiei western "Rust". Ea a fost transportată cu un elicopter la un spital din new Mexico unde nu a mai putut fi salvată.
Joel Souza a fost rănit ușor și a fost externat a doua zi. El se declară îndurerat de decesul acesteia, într-o declarație publică pe site-ul Deadline.
"Sunt îndurerat de moartea prietenei şi colegei mele Halyna. Era o persoană bună, energică, incredibil de talentată, lupta din greu pentru fiecare succes şi m-a ajutat mereu să devin un cineast mai bun. Gândurile mele se îndreaptă acum spre familia ei în această perioadă dificilă.
Sunt recunoscător pentru avalanşa de afecţiune pe care am primit-o din partea comunităţii cinematografice, a locuitorilor din Santa Fe şi a sutelor de necunoscuţi care m-au contactat. Sunt sigur că ea mă va ajuta în perioada de recuperare", a declarat Joel Souza.
Actorul Alec Baldwin a tras cu un pistol de recuzită, care i-a fost înmânat de un asistent de regie, acesta spunându-o că poate fi folosită fără probleme. Conform mandatului de percheziție emis de Tribunalul din Santa Fe, asistentul de regie a folosit pe platoul de filmare expreisa "cold gun" (pistol securizat). Însă arma avea 5 gloanțe reale.
American Film Institute a înfiinţat o bursă în memoria Halynei Hutchins şi a creat un cont special pentru donaţii online.
Alec Baldwin este șocat de tragedie și a declarat că va colabora cu poliția pentru eludicarea cazului. Mai multe imagini de după incident îl arată pe acesta plângând.