Suflet călător cu mersul astral

„A prăvălit peste mine un munte de iubire de sub care nu mai pot ieşi, iar da­că mă cercetez mai bine nici nu vreau să ies. Eu nu mai ştiu cum să respir fără această greutate dulce a iubirii ei. Cuvintele Don­cuţei au fost, sunt şi vor rămâne trepte spre inimile şi sufletele noastre", spune Zoia Alecu despre sora ei.

„Pe coama timpului stă rece/ Şi se-ntreabă, cu ce-o să plece/ Din viaţă, doar cu frigul iernii/ Biet fier de praf pe-obrazul vremii!// Atât a reuşit să fie/ Şi va pleca fără să ştie/ Că nu putea avea căldură/ Un suflet măcinat de ură.// Cu ochii goi şi printre gene/ Privea abia-ndrăznind să cheme,/ Ce-a-ndepărtat voit cu firea,/ Pierzând credinţa şi iubirea.// Bătrân, orbit şi fără vlagă,/ Când era gata să-nţeleagă/ Al vieţii rost şi-a sa menire,/ A şi murit, să nu vă mire!...". Acesta este un „Fir de praf", lăsat scris alb pe negru de Donca Alecu. Am îndrăznit să-i scot la lumină „gândurile şi trăirile" pentru a-i recunoaşte „mersul astral". Eugen Ionescu spunea că „o poezie este culminaţia unui mers lăuntric: mers în străchini sau mers astral". Doncuţa are mers astral! „Ce suflet mic, meschin şi rău,/ Isteţ printre tembeli se crede,/ Nu ştie că-i e scris în hău,/ S-alunece până s-o pierde!// Un zâmbet fals şi-a pus drept scut,/ Urzind cu-a răului sudoare/ Şi n-avea timp, dar şi-a făcut/ Să taie-adânc, ştiind că doare!// Că drumul vieţii l-a adus/ Pe lângă noi, nu-i o-ntâmplare!/ Cu bezna minţii a produs,/ Dureri, tăceri umilitare!// Crezând că suntem idioţi,/ Uitase că-n oceanul lumii/ E strop de apă, ca noi toţi!/ El va plăti «Taxa-nălţimii!»// Cum tot ce faci doar ţie-ţi faci,/ În umbra ta aduni ruine/ Şi-al vieţii bumerang încarci,/ Ce-ai semănat, în timp revine!" („Suflet mic"). Sau „Fericirea-i un amestec/ De durere şi plăcere,/ Dă culoare, împlinire/ Şi emoţii efemere.// Trece-atât de iute timpul.../ Amintire-i ce-a fost ieri,/ Cu speranţa că-i vezi chi­pul,/ Pleci în lanul cu tăceri!" („Fericirea"). Atât „Suflet mic", cât şi „Fericirea" sunt două trepte spre inimile noastre. „Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii", ne învăţa „Micul prinţ". Pentru mine, Doncuţa este „Mica Prinţesă". Suflet curat, dorind mereu să îmblânzească, să-i vindece pe ceilalţi. „Visele nu mor/ Cât ai ceru-n tine,/ Suflet călător/ Printre zări senine"... Văd cu inima când zic că Doncuţa este un suflet călător care cunoaşte doar mersul astral...