Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriitorul francez Albert Camus a fost „un moralist care a insistat că, deși lumea este absurdă și nu permite nicio speranță, noi nu suntem condamnați la disperare”, a scris Robert Zaretsky în cartea sa, „O viață care merită trăită: Albert Camus și căutarea sensului”. Acesta îl portretizează pe Camus ca un moralist care subliniază nevoia urgentă de a crea scop într-o lume lipsită de sens. Camus a a căutat să interacționeze direct cu realitatea, insistând că trebuie să inventăm sensul, mai degrabă decât să disperăm.
Fericirea, apărare împotriva disperării
La fel ca Nietzsche, Camus a respins resentimentele și a pus la îndoială valoarea credinței oarbe. Centrul luptei sale a fost căutarea fericirii - nu ca o plăcere superficială, ci ca un principiu semnificativ prin care își putea compune viața, ca răspuns la o lume absurdă. Această lentilă existențială asupra fericirii rămâne relevantă din punct de vedere psihologic.
Ajungerea la fericire a fost o provocare pentru Camus tocmai pentru că lumea este lipsită de sens. El a susținut că trebuie să construim activ atât sensul, cât și fericirea, ca o apărare împotriva disperării. Uneori, acest act implică tăcerea - un refuz de a spune totul. „Nu scriem pentru a spune lucruri, ci pentru a nu le spune”, afirmă Camus. Această idee sugerează că până și terapia poate avea nevoie de tăcere pentru a crea spațiu pentru sens.
Camus a preferat experiența directă în locul abstracțiunilor, o poziție care a dus la confruntări, inclusiv dezacorduri cu Jean-Paul Sartre și Merleau-Ponty, dar și critici din partea unui student algerian, cu privire la tăcerea sa în privința situației din Algeria. Părerea sa era practică și personală: „Dacă aceasta este dreptate, atunci o prefer pe mama mea”.
Căutarea continuă a sensului
Zaretsky ilustrează căutarea sensului de către Camus ca studiu psihologic, întărind argumentul potrivit căruia construirea scopului - mai degrabă decât simpla urmărire a fericirii - este vitală pentru o viață înfloritoare. El a observat că fericirea este evazivă și necesită atenție și efort, o perspectivă susținută de psihologia modernă: fericirea durabilă provine din căutarea continuă a semnificației, mai degrabă decât din soluții ușoare.
Suferința este legată de gândire și de viața activă pentru Camus: acordarea atenției și găsirea sensului. Acest lucru ar putea arăta că violența este „nejustificabilă” datorită compasiunii și empatiei. Drept urmare, acționăm. „Rebeliunea”, spunea Camus, „se naște din confruntarea cu iraționalitatea”. Ca și grecii, Camus a apreciat limitele. Nimic nu ar trebui dus la extreme sau respins direct. Căutarea sensului este continuă.
Cartea lui Zaretsky are valoare nu doar pentru cititorii lui Camus, ci și pentru psihologii care caută o schimbare reală. Oferă instrumente pentru viitorii moraliști și sugerează că adevărata schimbare necesită un angajament sincer cu viața și moartea.
Camus a examinat existența din interior, convins că alcătuirea sensului, în pofida absurdității vieții, este ceea ce face ca viața să merite trăită. Conform lui Zaretsky, noblețea lui Camus provenea din acceptarea lucidă a realității și din persistența în căutarea sensului - o căutare care aduce momente de fericire chiar și atunci când se confruntă cu absurditatea.
A acorda atenție sensului și a depune efort este provocarea continuă pe care ne-o prezintă Camus, potrivit psychologytoday.com.
Citește pe Antena3.ro
