x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii Cuvântul care îți schimbă viața. Andy Szekely: ”Are sens pentru toată mintea mea și pentru toate acțiunile mele "

Cuvântul care îți schimbă viața. Andy Szekely: ”Are sens pentru toată mintea mea și pentru toate acțiunile mele "

de Redacția Jurnalul    |    14 Mai 2024   •   19:45
Cuvântul care îți schimbă viața. Andy Szekely: ”Are sens pentru toată mintea mea și pentru toate acțiunile mele "
Sursa foto: Freepik

Atingerea obiectivelor depinde de mai mulți factori precum mediul socio-economic, accesul la resurse și oportunități, sănătatea mentală și fizică, sprijinul social.

Cuvântul care poate da o nouă întorsătură vieții tale: ”Trebuie doar să îl pui înainte de orice afirmație!”

Succesul poate fi definit și experimentat în multe feluri diferite, iar oamenii pot avea diferite priorități, obiective și standarde pentru ceea ce consideră că înseamnă succesul în viață.

 

Dar, indiferent de categoria socială, există oameni care reușesc, și alții care nu reușesc. Iar totul ține de ”mindset”. 

Prezent în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, Andy Szekely, expert în dezvoltare personală, a explicat ce este, de fapt, acest mindset, sau mentalitatea, și care este cuvântul care poate da o nouă turnură vieții fiecăruia dintre noi. 

”Ce este mentalitatea? În engleză mindset, adică este un set, este un set pentru minte. Adică este un cadru în care mintea ta lucrează și produce niște semnificați, niște concepte, este ”o cutiuță” în care gândești. Asta este mentalitatea. Este formată, în foarte mare măsură, din convingeri.

Convingerile pot fi bune sau proaste. Ce este o convingere? O convingere este un mod în care tu interpretezi că funcționează lumea. Ai chiar o stare de certitudine că este așa. Nu ai niciun dubiu. Deci ai o emoție de certitudine și spui că așa funcționează lumea. De exemplu, spui că ”oamenii sunt buni ”, sau ”oamenii sunt răi”, și de obicei este o generalizare. ”Toți oamenii sunt buni”, sau ”toți oamenii sunt răi”. ”Eu sunt bun”, sau ”eu sunt rău”, ”nu se pot face bani dacă ești cinstit”, ”banul este ochiul dracului”, ”unii au noroc dar eu nu am noroc”.

Toate acestea sunt despre modul în care eu consider că funcționează lumea. Dar atenție, niciuna nu este adevărată. Toate sunt interpretări, sunt hărți despre modul în care eu consider că funcționează lumea. Ele par scuze în exterior, dar tu când ți le spui ție, în interior, par realități.

Până când nu ești dispus să analizeze aceste convingeri și să le ajustezi, pentru că nu trebuie să le schimbi, nu vei reuși”, a explicat expertul în dezvoltare personală.

”Eu îmi învăț copiii să gândească cu ajutorul unui cuvânt. Acest cuvânt este o presupoziție lingvistică Ce înseamnă asta? Înseamnă că tu introduci în mintea ta o presupunere care vine cu ajutorul unui cuvânt. Și cuvântul respectiv este cuvântul ”încă”.

În momentul în care în mintea ta spui ”nu pot”, adaugă și cuvântul ”încă”. Este foarte diferit să spui ”nu pot” de ”nu pot încă”. Nu pot înseamnă verdict, spun că ăsta sunt, în lumea mea atât s-a putut, dar ”nu pot încă” presupune că voi putea la un moment dat. ”Încă nu pot”, dar va veni un moment la care sigur voi putea. Atunci are sens pentru toată mintea mea și pentru toate acțiunile mele să mai caut acțiuni ca să pot ajunge cândva să pot. Nu merit încă, nu sunt în stare încă, nu există posibilitatea încă”, a mai spus Andy Szekely în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN

×
Subiecte în articol: cuvant schimbare andy szekely