Dinastia Capsa in "Micul Paris"

Casa Capsa a fost, decenii la rand, o veritabila emblema a "Micului Paris". Dar si un "camp de lupta", unde inteligenta era arma suprema, iar o replica acida conta mai mult decat o salva de artilerie.

COLABORARE. Grigore (centru), in 1872, alaturi de sefii de atelier, primii sai angajati francezi

O vorba de duh care circula intre cele doua razboaie mondiale definea Capsa drept locul "Unde vin toti seniorii, si se mananca scriitorii". Superelegant Casa Capsa a fost si "frontul" pe care, decenii la rand, s-au purtat razboaiele spiritului. Eroii acelor batalii sunt astazi numele "grele" ale literaturii romane. Eroi cu adevarat nemuritori, cu mult mai celebrii decat generalii galonati, despre care nu-si mai aminteste nimeni.

FAMILIA. Istoria Casei Capsa e unita cu destinul unei familii de macedo-romani, urmasi ai cojocarului Dumitru Capsa. Sosirea lui pe meleagurile noastre a fost legata de unul din cele mai dramatice episoade ale istoriei balcanice: distrugerea din temelii a orasului Moscopole, splendida capitala a aromanilor, rasa de pe fata pamantului, in 1788, de artileria otomana. Supravietuitorii acelui genocid s-au risipit in cele patru zari, iar multi dintre ei au venit in Tarile Romane. Prin 1782, Dumitru Capsa s-a refugiat mai intai la Brasov, unde s-a si insurat cu Zamfira. Apoi s-a mutat in Bucuresti. El a avut patru baieti, iar Constantin, mezinul familiei a fost singurul care a preluat meseria tatalui sau: cojocaria. Devenit un adevarat artist, "Cojocar de subtire pe piata Bucurescilor", Constantin s-a insurat cu o fata din Ploiesti, cu care a avut apoi 12 copii. Patru dintre ei, si anume Vasile, Anton, Constantin si Grigore, sunt cei care, la mijlocul sec. XlX, vor infiinta Casa Capsa, eleganta cofetarie care, in doar cateva decenii, avea sa devina celebra in toata Europa.

BACLAVAUA INVINSA DE CIOCOLATA. Modernizarea Principatelor Romane s-a rasfrant si asupra gastronomiei locale. Mancarurile orientale, picante si scaldate in sosuri grele au fost inlocuite, incet incet, de rafinamentele culinare frantuzesti si nemtesti. La fel s-a intamplat si cu moda seculara, venita din Bizantul turcit, a dulciurilor dense care ingreunau mintea si dospeau trupul. Baclavalele inecate in miere, cataifurile, saraliliile, Rahatul Lokum si serbeturile parfumate au inceput sa piarda teren in fata ciocolatei si a "bombonurilor" aduse tocmai de la Paris, dar si a vinurilor, a coniacului si a lichiorurilor fine provenite din toata Europa. Aceasta este conjunctura in care familia Capsa a pus pe roate o afacere care ii va aduce o faima europeana.

COFETARIA. Pe 6 iulie 1852, protipendada Bucurestiului iesita la promenada pe Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei) a aflat despre infiintarea unei noi cofetarii: "La doi frati, Anton si Vasile Capsa". Vegheati parca de o stea norocoasa, fratii Capsa s-au impus rapid si, dupa doi ani, au deschis alta cofetarie, tot pe Podul Mogosoaiei, "in casa Castrisoaiei", pe locul actualului magazin "Bijuteria". In anii care au urmat, fratii Capsa si-au spulberat realmente orice concurenta. Giovanni Flore, "cofetar in Piata Palatului", la fel ca si Fialkovski, patronul unei cafenele luxoase, au fost nevoiti "sa plece steagul" in fata fratilor Capsa, a caror cofetarie a ajuns in curand cea mai celebra din Bucuresti si una dintre cele mai bune din sud-estul Europei. La inceputuri, bunatatile erau aduse din strainatate. Ceva mai tarziu, Casa Capsa a inceput sa califice si cofetari romani. Negustori priceputi, cei doi frati au inteles ca si ambalajul vinde marfa, si ocupandu-se de acest aspect, au creat o noua moda. In 1856, la prima lui calatorie peste hotare, Vasile a adus, alaturi de bomboane fondante, oua de ciocolata ori caramele englezesti, si "bomboniere, cartonaje, cutii de lemn produse la Carlsbad, Viena sau Hamburg". Cofetaria mai folosea si "hartie dantela", "coli de hartie de aur si argint", staniol si panglici decorative.

GLORIA ABSOLUTA. In anii care au urmat, cofetaria Capsa a fost condusa, rand pe rand, de toti fratii implicati in afacere. Pe la 1869 la "carma" ei se aflau Constantin si Grigore Capsa. Trimis sa invete meseria in Franta, la renumita "Casa Boissier", Grigore a fost atat de bun, incat a fost singurul strain caruia i s-a ingaduit sa participe la Expozitia din Paris, unde i-a prezentat imparatesei Eugenia cateva din dulcile sale capodopere. Impresionata, suverana i-a promis ca-l va numi furnizor al curtii imperiale. Razboiului franco-prusac a impiedicat insa implinirea promisiunii, iar Romania a ratat astfel o prima si glorioasa intrare in Europa. La intoarcerea elevului in tara, afacerea a continuat sub numele "La doi frati, Constantin si Grigore Capsa". In 1876, Constantin s-a retras din afacere, care va fi condusa doar de Grigore. In 1886, Casa Capsa s-a extins: un hotel si "Salonul de consumatie", care va deveni celebra Cafenea Capsa.

"CROITORII" DE GUVERNE. In ultimele doua decenii ale sec. XlX si primele decenii ale sec.XX, Capsa a fost frecventata constant si de fruntasii elitei politice romanesti: Bratienii, Take Ionescu, Nicolae Filipescu sau Constantin Argetoianu. Tot acolo era si "Urlatoarea academica" locul in care ziaristii vremii, "facatori si desfacatori de guverne, dar si de cariere politice", veneau sa-si redacteze stirile si sa-si culeaga informatiile pentru articolele politice ori de scandal. Mircea Damian, ziarist si scriitor, client fidel al Cafenelei Capsa, afirma ca, "atunci cand aveau loc evenimente politice deosebite, precum caderea guvernului sau descoperirea unui complot politic, in cafeneaua plina de lume, vin foarte multi politicieni din toate partidele, vin oameni care nu fac nici o politica, dar sunt curiosi sa afle o parere". Cei care frecventau Capsa erau atat de adanc implicati in viata politica, incat un prefect de politiei din Bucuresti i-a cerut Regelui Carol l sa inchida localul pentru ca ar fi reprezentat "capul tuturor rautatilor". Cererea prefectului a fost respinsa cu umor de suveran. Dupa primul razboi mondial, Capsa a continuat sa fie considerata pericol public. Liberalul Ghe. Tatarescu i-a cerut inchiderea, atat intre 1923 si 1928, pe cand era subsecretar de stat la Interne, cat si intre 1934-1936, cand s-a aflat la Presedintia Consiliului de Ministri. Pana la urma, Cafeneaua Capsa chiar a fost inchisa, in 1936.

STRALUCITII "SPADASINI" AI VORBELOR DE DUH

UCENICII in mijlocul primilor sai elevi romani, deveniti cofetari dupa sase ani Dupa 1932, Capsa devenise aproape oficial "Cafeneaua scriitorilor si artistilor". Pe atunci, Tudor Arghezi, client constant, a afirmat ca aceasta devenise "singurul local intelectual de pe Calea Victoriei". Tinta prin ricoseu, a ironiei sarcasticului poet era Academia Romana, aflata pe acelasi bulevard, la cateva sute de metri distanta. Tot Arghezi descria tipologia intelectualului care frecventa Capsa: "Capsistul este un individ inteligent si primejdios si critica reala se face la Capsa, nu in presa literara. Daca esti prost la Capsa, e imposibil sa fii destept altundeva, macar in scris". Poetul Virgil Carianopol afirma acelasi lucru: "Ca sa devii scriitor, trebuia sa obtii botezul Capsei, care, fara nici o firma literara, era totusi radactia redactiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire". Intr-adevar, in anii glorie ai Cafenelei Capsa, toti cei care insemnau ceva in viata culturala a Bucurestiului treceau pe acolo. Primul venit, la 8:00 dimineata, era poetul si matematicianul Dan Barbilian (Ion Barbu), mare amator de cafea filtru concentrata, care aproape ca-si mutase acolo biroul de lucru. In orele care urmau, apareau rand pe rand ceilalti obisnuiti ai casei: criticul Serban Cioculescu, poetul Vlaicu Barna, scriitorii Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Corneliu Moldovan, Ionel Teodoreanu, autorul romanului "La Medelini", dar si fratele sau, celebrul, rafinatul si causticul Pastorel. Mai tarziu, li se alaturau Zaharia Stancu si G.M. Zamfirescu. Ion Minulescu era recunoscut ca unul dintre "stalpii de baza ai cafenelei literare, cel care Ă«tronaĂ» in realitate la Capsa". Purtate in fumul gros de tigara (deoarece cafeneaua era singurul loc din Casa Capsa unde se putea fuma), discutiile sprintare se legau si sareau de la o masa la alta. iar vorbele de duh curgeau pe banda rulanta. Aceasta era atmosfera zilnica de la Cafeneaua Capsa. Atmosfera care l-a facut pe poetul Nicolae Crevedia sa lanseze un celebrul catren amintit partial la inceput: "La Capsa, unde vin toti seniorii/Local cu doua mari despartituri:/Intr-una se mananca prajituri,/ Intr-una se mananca scriitorii". "Capsa a fost locul unde s-au consumat intalniri si dispute ale mai multor generatii de minti si limbi ascutite ale tuturor ramurilor de activitate ale intelectualitatii romanesti" Radu R.Rossetti "Capsa este inima orasului, topografic si moral. (...) Capsa este timpanul acestei mari urechi care sunt Bucurestii" Paul Morend

FAIMA EUROPEANA In 1869, Grigore Capsa a devenit furnizorul Curtii Princiare, iar in 1882 al Casei Regale Romane. Ulterior, faima europeana a Casei Capsa a fost adeseori confirmata. In 1873, i s-a acordat "Marea medalie" a Expozitiei de la Viena; in 1881, a primit "Medalia de Aur" a Expozitiei de la Bucuresti, iar in 1889, "Marea Medalie de aur" a "Expozitiei Universale". De asemenea, tot in anul 1882, a obtinut brevetul de furnizor al casei principelui Milan Orbenovici al Serbiei, iar in 1908 pe cel de furnizor al principelui Ferdinand al Bulgariei. BURGHEZII SUB COMUNISTI Venirea comunistilor la putere s-a dovedit catastrofala si pentru Capsa. Dupa 1948, Societatea "Casa Capsa", a trecut, cu tot cu zestrea sa materiala, in subordinea Societatii Comerciale de Stat pentru Exploatarea de Restaurante si Hoteluri. Nemultumiti de amintirea fastului burghezo-mosieresc invocat chiar si de numele localului, comunistii au inlocuit gloriosul nume cu proletarul "Bucuresti. Braserie si Restaurant". Dupa 1990, vechiul nume i-a fost redat, odata cu restaurarea localului. Dar ceea ce nimeni nu a reusit inca sa-i redea este "spiritul Capsei", disparut odata cu generatia de aur a literaturii romane. OASPETI DE VAZA, RECEPTII FASTUOASE In anii sai de glorie, Casa Capsa a gazduit receptii fastuoase, la care au participat mari personalitati politice si artistice ale Europei. In timpul Razboiului de Independenta, acolo luau masa Marele Duce Nicolae, printii Urussoff si Gorceacov. Ceva mai tarziu, pe la Capsa au trecut generalii Gamelin si Joffre precum si fostul presedinte francez Raymond Poincare. In timp, Casa Capsa, a mai fost onorata si de prezenta marilor artisti Sarah Bernard, Jospehine Baker, George Enescu, Erico Carusso, Pietro Mascagni, tenorul Iosif Schmidt si actorul de cinema Hary Baur.