Propaganda si realitate

Santierele Canalului erau cele mai mari din tara. La sfarsitul anului 1950, acolo lucrau 33.000 de oameni. Dintre acestia 11.500 erau detinuti si militari, denumiti oficial "alte categorii".

In Romania acelei perioade, populatia rurala reprezenta in jur de 75% din populatia totala. Pentru acesti oameni, lucrul pe santierele Canalului, altminteri bine platit, reprezenta o sansa. Majoritatea celor care s-au angajat pe santiere erau muncitori necalificati.

Lipsa personalului de specialitate era privita de propaganda ca putand fi suplinita de entuziasmul celor care se angajau si de "calificarea la locul de munca". In scopuri propagandistice a functionat pe perioada lucrarilor chiar si un ziar de santier, intitulat "Canalul Dunarea-Marea Neagra".

OAMENI NOI. Tema favorita a propagandei era modul in care Canalul a schimbat in bine vietile oamenilor. Acolo se construia nu numai comunismul, ci si "omul nou". Conform brosurii "Canalul Dunarea-Marea Neagra, un urias santier scoala", editata in 1950, "pentru construirea Canalului Dunare-Marea Neagra problema cadrelor calificate, care sa stapaneasca tehnica, a constituit inca de la inceputul lucrarii una din problemele cele mai importante".

Rezolvarea - calificarea la locul de munca, ceea ce insemna de multe ori pentru tanarul venit de la tara o sansa de a invata o meserie si de a lucra la oras. "Iata-ma deci la 15 februarie (1950 - n.n.) la Ovidiu, elev al primei scoli de excavatoristi de la Canal. Trebuie sa precizez ca este si prima scoala de excavatoristi din tara noastra. (...) La 1 Mai am fost unul din cei 70 din prima promotie de excavatoristi", declara pentru aceaiasi publicatie Constantin Bobocel, cel care venise de la o ferma de stat pentru a lucra la Canal.

Noile metode de lucru "stahanoviste", inspirate dupa cele din URSS, ridicau, conform propagandei oficiale, productivitatea muncii la cote nemaiintalnite: "In cateva zile numai, ne-am vazut la gazeta de perete. Depasisem norma cu 420%", declara dulgherul Constantin Prodan.

REALITATE. Viata idilica descrisa in publicatiile propagandistice nu e insa si cea reala. Conform unui raport privind activitatea santierului Poarta Alba, dupa data de 30 septembrie 1949 parasisera lucrul circa 500 de muncitori.

Motivele: greseli in calcularea retributiilor muncitorilor. Responsabili de acestea sunt atat cadrele insuficient pregatite (uneori este vorba despre greseli elementare de adunare), dar si conducerea santierului: "In general, conducerea santierului priveste cu dezinteres total problemele pe care noi le-am semnalat la timp si care au dus la situatia de astazi".

"Se prezinta la santierele noastre muncitori venind pe cont propriu din toate regiunile tarii si in special din mediul rural. Majoritatea acestor muncitori vin fara bani asupra lor sperand in imediata lor angajare, iar aici, nu pot fi primiti in serviciu si nu se pot inapoia nici acasa nemaiavand bani de tren si de intretinere." - Raport al conducerii de la Canal catre Ministerul de Interne, 19 iunie 1951

LA GRAMADA IN BARACI Un simbol al santierelor era "baraca" - expresie a unui mod eroic de viata. Iata ce isi aminteste azi Simion Maximov, din Galati, despre perioada in care a muncit la Canal: "Am lucrat in zona Ă«10 StancaĂ», unde erau niste baraci din scanduri si pereti umpluti cu nisip. Era groaznic sa stai acolo, stateam cate 50 de oameni intr-o baraca. Stateam la gramada muncitori, electricieni, mecanici. Oamenii veneau din toata tara, caci se platea bine si era mancare buna la cantina. Eu, de exemplu, ca sofer, aveam 10.000-12.000 de lei vechi...". Suma, am adauga noi, era de fapt nesperat de mare pentru un muncitor din acele vremuri. MAI BINE MAI TARZIU DECAT NICIODATA Unii dintre cei care raspund la apelurile partidului sunt trecuti bine de varsta tineretii... Este cazul mosneagului Gheorghe Seceleanu, din satul Gales. In varsta de 70 de ani, el a aflat din ziare "ca pe aici pe la noi o sa treaca un Canal ca acele din URSS (...) Acolo o sa faca un oras mare cu fabrici, care o sa ne dea de lucru si castig". In consecinta, omul isi face planuri: "Abia astept sa bat pleava la samanta si sa ma duc si eu (la Canal)". Ce urma sa faca acolo, nu stim. Probabil ca batranul urma sa se destinda sapand cativa metri cubi de pamant, ca daca normele se depasesc asa usor... SATIRA SI... UMOR LA CANAL Un santier presupune masuri si utilitati pentru interventii in caz de accidente, dar si pentru aplicarea tratamentelor in problemele de sanatate firesti intr-un asemenea mare obiectiv muncitoresc. Nu era insa si cazul zonelor de lucru de la Canalul Dunare-Marea Neagra, fapt semnalat chiar in revista de propaganda a santierelor la rubrica "Satira si umor": "Unde te duci?/La dispensar?/Te-a intepat iar vreun tantar?/Dar ce altceva/Poate, frate, vindeca?/Are sare si piper/O ceapa putin eter/Ardei iute si Ă«oteteĂ»/Nitel spirt si-un castravete"