x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Băsescu Traian, grupa B3 RH pozitiv, 4.XI.1951

Băsescu Traian, grupa B3 RH pozitiv, 4.XI.1951

11 Ian 2009   •   00:00

Preşedintele României a simţit nevoia să explice public că lanţul care a stârnit controverse în privinţa gusturilor sale în materie de accesorii a fost primit cadou de la soţie şi de la cele două fiice.



La întâlnirea de la Sinaia cu miniştrii Cabinetului Boc, din prima zi a anului, Traian Băsescu a surprins vestimentar. Îmbrăcat lejer, cu cămaşă şi pulover, el a afişat la gât un lanţ din aur, de o grosime considerabilă, fapt ce a provocat numeroase comentarii, bijuteria fiind caracterizată drept kitsch.

Lanţul, care are un pandantiv de tip militar pe care este inscripţionat, alături de datele de identificare ale şefului statului - Băsescu Traian, grupa B3 RH pozitiv, 4.XI.1951, mesajul: "Te iubim, Bobiţa (numele de alint al Elenei Băsescu, n.r.), Ioana, Maria.", a putut fi admirat,  "în exclusivitate", de telespectatorii Realitatea TV, în emisiunea de sâmbătă a Corinei Drăgotescu.

Un alt obiect de vestimentaţie purtat de preşedinte şi devenit celebru este un fes albastru Paul&Shark, pe care Traian Basescu l-a afişat în descinderile sale pe Valea Oltului. "Fesul este de la un magazin Paul and Shark, de cand navigam. L-am cumpărat din Singapore, în 79, cu o liră engleză", a dezvăluit Băsescu atunci. De asemenea, Băsescu este cunoscut pentru pasiunea sa pentru hainele de la Lacoste.

×
Subiecte în articol: basescu video