x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Ca la noi - Taxele neeuropene ale Romaniei

Ca la noi - Taxele neeuropene ale Romaniei

de Elena Stan    |    11 Ian 2007   •   00:00
Ca la noi  -  Taxele neeuropene ale Romaniei

O serie de impozite aberante ne aduc din nou in vizorul Uniunii. Taxa de prima inmatriculare, "birul" pentru ecologizare la trecerea frontierei, scandalurile de la Nadlac, Giurgiu sau Calafat. Toate acestea sub ochii europenilor, care au atras atentia Romaniei inclusiv la ultimul raport de monitorizare de anul trecut ca trebuie sa aiba grija cu taxele care nu sunt in conformitate cu prevederile comunitare.

O serie de impozite aberante ne aduc din nou in vizorul Uniunii. Taxa de prima inmatriculare, "birul" pentru ecologizare la trecerea frontierei, scandalurile de la Nadlac, Giurgiu sau Calafat. Toate acestea sub ochii europenilor, care au atras atentia Romaniei inclusiv la ultimul raport de monitorizare de anul trecut ca trebuie sa aiba grija cu taxele care nu sunt in conformitate cu prevederile comunitare.

In ultimul raport de monitorizare pentru Romania, din septembrie 2006, expertii Comisiei Europene scriau, negru pe alb, ca autoritatile trebuie sa renunte la taxa de prima inmatriculare daca nu vor sa intre in vizorul executantilor juridici ai Uniunii. "Codul Fiscal a introdus reglementari privind impozitul pe autovehicole, care este incompatibil cu Tratatul CE si cu jurisprudenta Curtii Europene de Justitie". Zilele trecute, Comisia Europeana a inceput o ancheta cu privire la aceasta taxa. In cazul in care nu modifica legislatia, Romania risca avertismente, penalizari financiare si, intr-un final, deschiderea unui proces la Curtea Europeana de Justitie. La un pas de proces se afla, intr-un caz similar, doua state care au aderat la UE in mai 2004: Ungaria si Polonia.

ISTORIC. Taxa de prima inmatriculare pentru autoturismele fa-bricate in Romania sau importate a fost introdusa la propunerea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, insa a fost modificata de Ministerul Finantelor Publice. "Taxa a fost introdusa pentru a nu intra in tara noastra masinile foarte vechi. Am avut ca exemplu Polonia, unde in circa doi ani au fost aduse peste 800.000 de masini, care in scurt timp s-au transformat in deseuri, au ajuns la cimitirul de masini", a explicat Valentin Blanaru, consilierul ministrului Mediului. Mai mult, suma maxima cu care era taxat un roman, care cumpara o masina mai veche, din strainatate, ajungea la 3.000 de euro.

"Sumele prevazute initial erau mult mai mici, nu erau in parametrii in care sunt acum in Codul Fiscal. Maximul ajungea la 3.000 de euro. Modificarile au fost realizate de cei de la finante, care au folosit terminologia de «mediu» pentru a le putea percepe", a spus Blanaru. Sumele incasate din taxa de prima inmatriculare ajung la bugetul de stat, si nu la Ministerul Mediului.

EXCEPTII. Transportatorii rutieri au reusit deja sa scape de aplicarea acestei taxe. "Dupa lungi dezbateri cu reprezentantii Ministerului Finantelor au fost eliminate din Codul Fiscal taxele pentru camioanele Euro 3 si Euro 4. Taxa ni se pare normala si logica deoarece ne protejeaza investitiile realizate in parcurile auto. Introducerea taxei descurajeaza agentii economici sa cumpere camioanele abandonate prin parcarile din Europa", a declarat Romeo Medan, vicepresedinte al Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR).

Taxa de prima inmatriculare nu se plateste nici pentru masinile care sunt echipate special pentru persoanele cu handicap sau pentru autovehiculele inmatriculate temporar in Romania, pe o perioada de timp egala cu valabilitatea cartii verzi.

ALTE PARERI. Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) considera ca taxa de prima inmatriculare este in conformitate cu reglementarile referitoare la protectia mediului, chiar daca aceste norme nu sunt unitare in tot spatiul UE, se arata intr-un comunicat al asociatiei. Reprezentantii asociatiei apreciaza ca pana la realizarea unui sistem unitar in spatiul UE se aplica principiul "cel care polueaza mai mult, plateste mai mult" pentru acoperirea costurilor mai mari de depoluare, masura care "isi gaseste corespondenta in impozitarea superioara in functie de norma de poluare, capacitatea cilindrica, starea tehnica, etc". APIA sustine, de asemenea, ca UE recunoaste dreptul fiecarui stat de a introduce sau majora nivelul taxelor de inmatriculare, atat timp cat ele se aplica in mod nediscriminatoriu pentru cele noi si cele rulate, cum este cazul sistemului aplicat in Romania. Asociatia sustine ca autovehiculele poluante sunt "privite peste tot in Europa ca un pericol pentru viata cetatenilor".
Anulari la Giurgiu si la Calafat
Si taxele de tranzit sau salubrizare care se percepeau in punctele de control de la frontiera cu Bulgaria, la Giurgiu si Calafat au fost ieri anulate sau suspendate prin decizii ale Consiliilor Locale. Nu fara proteste din partea autoritatilor locale. Primarul din Calafat a declarat ca taxa de salubrizare va fi inlocuita cu alta, de intretinere a infrastructurii. Decizia, spune primarul, va fi luata insa numai dupa o analiza a Directivei 1999 a UE. Cuantumul noii taxe ar urma sa fie acelasi cu cel al taxei de salubrizare: 10 lei pentru masini mici, 20 de lei pentru autocare si 25 de lei pentru tiruri. (V. Arcanu, A.N.)
La Nadlac, uite taxa, nu e taxa
Primarul din Nadlac, Vasile Ciceac, a anuntat ieri dimineata ca, desi a suspendat temporar taxa de ecologizare perceputa, nu are intentia de a cere Consiliului Local sa o anuleze, pentru ca doar sumele incasate in acest fel sunt folosite pentru a pastra curatenia orasului. Decizia primarului este insa surclasata de hotararea Executivului de ieri care prevede ca prefectii sa atace in contencios administrativ toate hotararile Consiliilor locale prin care sunt introduse taxe ecologice si de salubrizare pentru autovehiculele care tranziteaza frontiera de stat. (A.N.)

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul taxa inmatriculare