x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Cadouri frumoase şi inspirate

Cadouri frumoase şi inspirate

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    18 Dec 2008   •   00:00

Să alegi în timp scurt din marea de produse pe cele care se potrivesc persoanei vizate este mare lucru. O sugestie: câteva surprize, gata alese şi împachetate!



Atmosfera Sărbătorilor de iarnă e minunea pe care ai ocazia să o trăieşti chiar acum! Te învăluie în senzaţii plăcute, stârnite de atât de caldele-i colinde, de mirosul de brad care răzbate de peste tot, de mirosul de portocală sau de vin fiert amestecat cu scorţişoară, de mirosul iernii, de zăpadă, chiar şi de năsucurile roşii şi obrajii îmbujoraţi ai copiilor, de alergătura gospodinelor după ingredientele pentru mesele delicioase pe care urmează să le servească celor dragi, de luminile colorate care au împânzit oraşele şi ferestrele oamenilor şi, nu în ultimul rând, de goana după cadouri. De te laşi purtat de toate acestea şi în plus, sensibilizat fiind de credinţa sfântă, poţi să ai parte de o experienţă sufletească intensă, care să lase urme dragi în sufletul tău.

TENDINŢĂ
Aminteam mai sus de goana după cadouri, după acele suveniruri căutate anume ca să impresioneze persoanele care au parte de toată aprecierea şi dragostea noastră. Din acest registru avem să vă prezentăm pe scurt o colecţie aparte recent lansată. Anume, colecţia de cadouri de Crăciun 2008, descoperită în magazinul Wagner – arte frumoase şi poveşti.  Este o tendinţă a zilelor noastre atât de pline, care nu lasă multora timp nici să respire, aceasta de a oferi spre vânzare cadouri pe de-a-ntregul, pachete constituite din produse alese cu atenţie, mai mult sau mai puţin inspirat. Este şi cazul aceastei colecţii, cu precizarea că de data asta este vorba de alegeri inspirate şi interesante de produse care mai de care mai mititele, mai colorate, mai originale, mai...

COLECŢIA PE SCURT
Pentru că domeniul reprezentativ pe care activează magazinul este acela al producţiei de porţelan pictat manual, iar obiceiurile coloniale precum arta ceaiului şi a cafelei sunt cele mai vizate de destinaţia obiectelor expuse aici, cadourile sunt pline de surprize de acest gen, dintre care amintim câteva.
Pentru o seară intimă, un set fondue este mai mult decât binevenit! Unde mai punem faptul că, după masă, recipientul din porţelan pictat manual stă foarte bine pe post de obiect decorativ! Un filtru pentru cafea din porţelan şi inox, o miniscrumieră din metal în formă de pantof bărbătesc, un miniespressor pentru două ceşti sunt prea puţine dintre surprizele adunate în cadouri! Informaţii despre colecţie la: www.wagnerarte.ro.

×
Subiecte în articol: cadouri