Caldura mare

Prin peregrinarile mele am auzit tot felul de povesti, care mai de care mai ciudate. Cica a existat unul, Orson Welles, care a scos America in strada, semanand panica printre cetatenii pasnici care au crezut ca martienii ataca Pamantul. Ei, si, mi-am spus in sinea mea, ce daca! Prin peregrinarile mele am auzit tot felul de povesti, care mai de care mai ciudate. Cica a existat unul, Orson Welles, care a scos America in strada, semanand panica printre cetatenii pasnici care au crezut ca martienii ataca Pamantul. Ei, si, mi-am spus in sinea mea, ce daca! D-aia nu mai ploua, nu ca nu ar fi cazul sa ne mai racorim nitel; mi-au auzit mie urechiusele la Stiri ca 20 august a fost cea mai caniculara zi din ultimii ani. Se vede ca americanii nu stiu cum merge treaba prin alte colturi ale lumii. Nu vedeti...

Pe noi, romanii, nu ne mai impresioneaza nimic.
Nici inundatiile, nici molimele, nici puricii care invadeaza parcurile, parcuri care dispar de la un an la altul pentru ca edilii au nevoie de cladiri pentru birouri, nici copiii casapiti de vecini la doi metri de casa. Ataca martienii, lumea se apropie de sfarsit, pe cer apar doua luni, sare Pamantul de pe axa! Ete, scart, cum ar zice o prietena de-a mea cu staif, sefa de promotie la o scoala de corectie. Noi suntem oricum cu cateva sute de ani in urma americanilor, cum spunea un banc de pe vremea lui Bula. Chiar daca sfarsitul este aproape, pe noi nu ne mai mira nimic. Pe vremea raposatului nu aveam nimic, acum avem di tati si nu ne mai sperie nimic. Poate doar marirea pensiilor sa ma sperie putin... Altfel, caldura mare si umblu prin oras cu coada pe sus.