x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Cină cu Gorbaciov

Cină cu Gorbaciov

21 Noi 2007   •   00:00

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov va lua cina in compania unui cuplu american care a plătit 160.000 de dolari pentru acest privilegiu. "Vom mănca varză, hering şi votcă, preparate tradiţionale ruseşti", a precizat ultimul preşedinte al URSS. Suma totală strănsă in timpul licitaţiei a fost de patru milioane de dolari, ea urmănd să fie folosită pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer. Evenimentul a fost organizat de către Fundaţia Raisa Gorbaciov, ce poartă numele soţiei fostului lider sovietic, care s-a stins din viaţă in 1999, suferind de cancer. (C.D.)

Investiţii profitabile in industria alimentară

Producătorul de preparate şi carne de pasăre Agricola Internaţional Bacău va finaliza, in luna martie a anului viitor, o investiţie de şapte milioane euro pentru extinderea capacităţii de abatorizare şi intenţionează să aloce alte două milioane euro pentru construirea unei ferme de porci. In prezent, capacitatea de abatorizare este de circa 27.000 de tone anual şi 5.000 de pui pe oră. Anul viitor va incepe şi construcţia fermei de la Sascut, dar lucrările se vor finaliza in 2009. (C.D.)

Prinţul Charles, gurmand

Adeptul unui stil de viaţă sănătos şi totodată mare gurmand, Prinţul Charles a participat ziele trecute la inaugurarea proaspătului renovat magazin "Fortnum & Manson" din Londra. Magazinul este, de fapt, un imens centru alimentar, care aprovizionează, printre altele, şi Palatul Buckingham. Brandul "Fortnum & Manson" datează de 300 de ani, iar fondatorul său este William Fortnum. La gală au participat o mie de invitaţi. Impresionat, Prinţul Charles a declarat la final: "Este una dintre cele mai impresionante clădiri britanice". La ceremonie, moştenitorul Coroanei Britanice a avut ocazia să deguste diverse delicatese şi, la fiecare pas, a fost intrebat dacă este mulţumit de calitatea lor. (D.R.)

×
Subiecte în articol: food world