Potrivit Codului Muncii, salariatii au dreptul la concediu de odihna anual, concedii pentru formarea profesionala si alte tipuri de concedii.
ODIHNA. Durata minima a concediului anual este de 20 de zile lucratoare |
FORMARE PROFESIONALA
|
Salariatii au dreptul sa beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesionala. Acestea se pot acorda cu sau fara plata. Concediile fara plata pentru formare profesionala se acorda la solicitarea salariatului, pe perioada formarii profesionale pe care salariatul o urmeaza din initiativa sa.
Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul sindicatului sau, dupa caz, cu acordul reprezentantilor salariatilor si numai daca absenta salariatului ar prejudicia grav desfasurarea activitatii.
Cererea de concediu fara plata pentru formare profesionala trebuie sa fie inaintata angajatorului cu cel putin o luna inainte de efectuarea acestuia si trebuie sa precizeze data de incepere a stagiului de formare profesionala, domeniul si durata acestuia, precum si denumirea institutiei de formare profesionala.
Efectuarea concediului fara plata pentru formare profesionala se poate realiza si fractionat in cursul unui an calendaristic, pentru sustinerea examenelor de absolvire a unor forme de invatamant sau pentru sustinerea examenelor de promovare in anul urmator in cadrul institutiilor de invatamant superior.
In cazul in care in cursul unui an calendaristic, pentru salariatii in varsta de pana la 25 de ani si, respectiv, in
cursul a doi ani calendaristici consecutivi, pentru salariatii in varsta de peste 25 de ani, nu a fost asigurata participarea la o formare profesionala pe cheltuiala angajatorului, salariatul in cauza are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de pana la 10 zile lucratoare.
Durata concediului pentru formare profesionala nu poate fi dedusa din durata concediului de odihna anual si este asimilata unei perioade de munca efectiva in ceea ce priveste drepturile cuvenite salariatului, altele decat salariul.
|
RASPUNDEREA AVOCATILOR
|
Andrei Tudor, Ilfov: "Am angajat o doamna avocat care sa ma reprezinte intr-un proces, mi-a luat o multime de bani si nu a facut nimic. Unde ma pot plange de acest lucru, care este instanta superioara si ce trebuie sa fac?".
RASPUNS: Raspunderea avocatilor este reglementata de Legea 51/1995 republicata si de Statutul profesiei de avocat. Potrivit Legii 51/1995 republicata, avocatul raspunde disciplinar (...) pentru orice fapte savarsite in legatura cu profesia sau in afara acesteia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau ale institutiei. Plangerea indreptata impotriva unui avocat se adreseaza consiliului baroului pe al carui tablou avocatul figureaza cu drept de exercitare a profesiei. Daca avocatul este pensionar si isi continua activitatea in profesie, este incompatibil sau s-a retras din profesie, plangerea se adreseaza baroului in care avocatul este sau a fost inscris in tablou. De asemenea, consiliul baroului poate fi sesizat de catre avocatul care conduce asistenta judiciara de pe langa fiecare instanta care este obligata sa sesizeze in scris consiliului baroului faptele comise de orice avocat de natura sa aduca atingere onoarei si prestigiului profesiei. Instantele judecatoresti si parchetele Ministerului Public sunt obligate sa inainteze consiliului baroului orice plangere facuta impotriva unui avocat si sa il instiinteze despre orice actiune de urmarire penala sau de judecata pornita impotriva unui avocat. Asadar, plangerea impotriva unui avocat poate fi adresata si instantelor judecatoresti ori parchetelor de pe langa instante.
|
ARTICOLUL 205 - INFRACTIUNEA DE INSULTA
|
Marcioare Angela, Galati: "Sunt pensionara si am un fiu in strainatate care imi trimite bani pentru a-i cumpara o casa. Pentru ca am refuzat in mod repetat sa imprumut cu bani o vecina, aceasta m-a dat in judecata invocandu-mi articolul 205. Ce contine acest articol?".
RASPUNS: Potrivit articolului 205 Cod Penal, constituie infractiunea de insulta "atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane, prin cuvinte, gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura", iar, potrivit alin. 2 al textului, "fapta de a atribui unei persoane un defect, o boala sau infirmitate care, chiar reale de ar fi, nu ar trebui relevate". Infractiunea de insulta se poate realiza prin savarsirea uneia dintre urmatoarele actiuni: actiunea de atingere a onoarei unei persoane, actiunea de atingere a reputatiei unei persoane sau actiunea de atribuire unei persoane a unui defect, boala sau infirmitate, care, chiar daca ar fi reale, nu trebuie relevate. Actiunea de atribuire a unui defect, boala sau infirmitate consta in actiunea prin care se imputa sau se reproseaza unei persoane o stare de inferioritate fizica sau psihica in raport cu ceilalti oameni. Aceasta stare de inferioritate se poate referi la un defect, o boala sau o infirmitate. Defectul consta intr-o stare fizica sau psihica defectuoasa, anormala (de exemplu, un defect de vedere), iar boala este o stare patologica fizica sau psihica. Infirmitatea consta intr-o stare anormala fizica sau psihica, determinata de lipsa sau deformarea unei parti din corp (exemplu - lipsa unui picior) sau de anumite degradari psihice (de exemplu, debilitate mintala). Fapta se poate savarsi prin cuvinte, gesturi, desene, sculpturi, expunere la batjocura. Infractiunea de insulta se savarseste cu intentie directa sau indirecta. Infractiunea de insulta se pedepseste cu inchisoare de la o luna la doi ani sau cu amenda. Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Actiunea ofensatoare savarsita impotriva unei persoane nu constituie infractiune, daca, cu privire la cele afirmate sau imputate, s-a facut proba veritatii. Potrivit aceluiasi text, proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila daca afirmarea sau impunerea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Daca instanta de judecata constata ca afirmarea sau imputarea s-a facut pentru ocrotirea unui interes legitim - public sau privat - , admite faptuitorului proba veritatii, adica ii da posibilitatea de a face dovada, prin orice mijloace de proba, ca afirmatia sau imputarea exprima adevarul. Daca faptuitorul reuseste sa faca aceasta dovada, fapta nu constituie infractiunea de insulta.
|