x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Creşte preţul benzinei. Ce putem face pentru a micşora consumul?

Creşte preţul benzinei. Ce putem face pentru a micşora consumul?

11 Ian 2011   •   10:33
Creşte preţul benzinei. Ce putem face pentru a micşora consumul?
Sursa foto: /Reuters

145993-2010-12-31t124402z-961724048-gm1e6cv1lpj01-rtrmadp-3-estonia-euro.jpgCreşterea galopantă a preţului combustibililior auto a provocat nemulţumirea şoferilor din întreaga ţară, dar singura măsură permanentă pentru reducerea cheltuielilor ar fi obţinerea unui consum cât mai mic. Iată câteva sfaturi aflate la îndemâna fiecărui conducător auto:

1. Evitaţi mersul sportiv!
Demarajele puternice obţinute prin folosirea treptelor inferioare de viteză în traficul la orele de vârf va poate ajuta maxim să ajungeţi cu câteva minute mai devreme la destinaţi, dar consumul va creşte într-o proporţie mult mai mare. Este recomandat pe cât posibil să plecaţi cu câteva minute mai devreme şi să mergeti la turaţia optimă, poate chiar puţin subturat, atât timp cât maşina nu este încărcată.

2. Nu încălziţi exagerat motorul!
Pe vremuri, pentru a preveni uzura motorului, era recomandat ca înainte de plecarea la drum să stai câteva minute cu motorul pornit, astfel ca uleiul să ajungă la o fluiditatea optimă. Uleiurile moderne oferă însă o mai bună protecţie inclusiv în dimineţile friguroase, aşa că se poate pleca imediat, cu sfatul de a nu forţa maşina în primele minute. Iarna, când densitatea uleiului se schimbă datorită temperaturii scăzute, este recomandat să se lase motorul la relanti măcar 30 de secunde.

3. Avantajul diesel!
Motoarele diesel au avantajul unui cuplu foarte mare încă de la turaţii scăzute, astfel încât se poate pleca de pe loc, în treapta întâi, chiar fără să mai apăsaţi acceleraţia. Veţi obţine astfel consumuri mult mai bune în ambuteiaje, unde aveţi minute bune în care nu ajungeţi în treapta a doua.

4. Anticipaţi!
În oraş, dar şi la drumul lung, anticipaţi momentele în care trebuie să încetiniţi. Frânarea bruscă, în ultimul moment, creşte consumul, dar şi scade durata de viaţă a plăcuţelor de frână!

5. Respectaţi limitările de viteză!
De multe ori limitările de viteză sunt frustrante, mai ales când trebuie să parcurgi un drum lung într-un timp rezonabil. Din punct de vedere al consumului, însă, vei observa că la viteze mai mici, de 50-80 km/h în oraş şi pe drumurile naţionale, consumul este mult mai mic decât la 130 km/h pe autostradă, astfel încât vei avea o autonomie de deplasare mult mai mare cu un plin de combustibil. La drum lung este recomandată şi folosirea cât mai mult a ultimei trepte de viteză.

6. Nu exageraţi cu climatizarea!
Folosirea aerului condiţionat poate să crească consumul de carburant şi cu peste un litru la 100 km. În aceste condiţii, este recomandat ca primăvara şi toamna să se folosească doar ventilarea, iar în zilele călduroase să se seteze climatizarea la o temperatură rezonabilă, 22-25 de grade, şi nu la 16 grade.

7. Eliminaţi greutatea în exces!
Evitaţi să păstraţi în portbagaj obiecte de care nu aveţi nevoie, în special pe cele cu greutate mare. Din studiile efectuate reiese că la fiecare 50 kg în plus, consumul creşte cu 2%, aşa că este recomandat chiar şi să alimentaţi mai des cu cantităţi mai mici de benzină decât să faceţi plinul. De asemenea, dacă aveţi de transportat bagaje voluminoase este recomandată o remorcă. Portbagajul exterior, port-schiul şi chiar ferestrele deschise la viteze mari induc o reducere a coeficientului aerodinamic şi conduc la un efort suplimentar al motorului, deci la consum superior.

8. Atenţie la pneuri!
Pneurile uzate sau cele care nu sunt umflate corespunzător atrag o suprasolicitare a motorului şi, implicit, creşterea consumului. O diferenţă de 1 bar în minus măreşte consumul cu aproximativ 5%, iar rularea pe timpul verii cu anvelope de iarnă generează creşteri de circa 10% ale consumului.

9. Întreţineţi motorul!
Schimbaţi la timpul potrivit bujiile şi filtrul de aer. Dacă aceste elemente nu sunt în bună stare atrag o creştere a consumului de 3%. Dacă filtrul de aer al motorului este murdar, consumul poate creşte şi cu până la 20%.

10. Utilizaţi cât mai mult frâna de motor!
Deşi ABS-ul şi discurile ventilate au înlăturat multe dintre neajunsurile frânei de picior faţă de cea de motor chiar şi pe timp de iarnă sau pe serpentine, cea din urmă păstrează un mare plus. Astfel, în timp ce la încetinirea cu frâna de motor consumul este 0, folosirea frânei de picior cu ambreiajul călcat înseamnă că maşina va consuma cât pentru turaţia de relanti.

×