x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Curbanul grecesc

Curbanul grecesc

16 Mai 2007   •   00:00

Etnicii greci din satul Izvoarele au sărbătorit Curbanul şi Sfăntul Gheorghe pe rit vechi. Bărbaţii greci din sat taie cel puţin un miel, pentru a-l cinsti pe patronul spiritual al zilei. "După ce este tăiat, mielul este umplut cu mirodenii, care se amestecă bine cu orez şi măruntaiele acestuia, acest fel de măncare, curbanul, preparăndu-se doar o dată pe an şi doar de sărbătoarea pe rit vechi a Sfăntului Gheorghe. Mai mult, satul nostru este singura localitate din ţară unde toţi etnicii pregătesc acest fel de măncare", a declarat primarul comunei Izvoarele, Niculache Peiciu. (C.C.)

×
Subiecte în articol: food world