x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Dacă dăm greş cu Esprit, ne-am curăţat“

Dacă dăm greş cu Esprit, ne-am curăţat“

de TopGear    |    20 Aug 2012   •   07:29
Dacă dăm greş cu Esprit, ne-am curăţat“

Trecem pe langa tot felul de ateliere, pantalonii in patratele ai lui Wolf facand un pas la fiecare doi ai mei, pana ajungem in dreptul unei usi care nu lasa loc de indoiala ca, ce e dincolo de ea e confidential. E nevoie ca Wolf sa-si treaca legitimatia de doua ori pentru ca lumina verde sa se aprinda si sa putem intra in atelierul in care se fabrica Evora GTE. Stau raspandite in sala, in diverse stadii de despuiere, insa nu am venit aici pentru a discuta despre masina pentru care Tom Ford si Stig s-au luptat pe circuit. Nu, suntem aici pentru a afla ce urmeaza…

Ollie Marriage: Cand au fost anuntate modelele generatiei urmatoare, se spunea ca vor avea V8-ul de 5 litri de pe Lexus IS-F. Ce s-a intamplat?

Wolf Zimmermann: Era prea lung si prea inalt pentru a incapea in Esprit. Ar fi trebuit sa facem masina mai lunga cu 100 mm si, oricum, voiam ca noul Lotus sa aiba propria lui inima. Mi se pare ca e esential pentru o masina super-sport, si deja aveam cateva idei.

Cum adica, inainte sa vii la Lotus?

Fireste. Dar nu puteam sa fac nimic atata vreme cat ma aflam la AMG. Asa ca aveam totul in cap inainte sa vin aici. Conceptul motorului, al cutiei de viteze, totul.

Iar Lotus ti-a dat libertatea sa faci orice vrei?

Asta a fost motivul principal pentru care am hotarat sa vin la Lotus. Sunt complet liber aici. Nu exista, daca-mi dai voie, o 'mama“ care sa-mi spuna in ce directie trebuie sa mergem. Suntem absolut liberi, ceea ce e super misto. Si cred ca, in prezent, Lotus este singura companie din lume care se poate gandi la concepte tehnice ca asta.

Si in ce stadiu se afla procesul de dezvoltare in momentul de fata?

Nu ne-am apucat cu adevarat; deocamdata, abia testam sa vedem daca motorul este fiabil. Masina de incercari ruleaza deja si am realizat un test de 10.000 km pe dyno in care am simulat ture de Nurburgring, masurand vitezele si graficele de turatii. Am pus toate datele pe dyno, iar masina a scos un timp de sapte minute jumatate. Super misto.

Chiar crezi ca versiunea finala a Esprit-ului va fi atat de rapida?

Pai, asta era tinta si din cauza asta am ales si acel timp. Cred ca sapte minute si jumate e un timp foarte usor de atins (un Ferrari 458 Italia scoate 7:32).

Ce putere are motorul?

Inca de la inceput, am avut 578 CP la o turatie maxima de 8.200 rpm. Asa ca l-am modificat un pic si am ajuns la 608 CP la 9.000 rpm, si asta cu admisia originala. Am dat peste cap cateva dyno-uri, asa ca motorul e acum la Bosch.

Si asta cu un V8 de 4,8 litri aspirat?

Vom incepe cu o configuratie standard, dar daca te uiti la conceptul tehnic (Esprit va cupla V8-ul cu un sistem hibrid), suntem un fel de Porsche 918. Facem ceva cu adevarat misto; vreau sa creez un nou segment cu masini sport prin hibridizare. Asta e misto; nu e naspa. Le dai clientilor ceva misto si, cu ajutorul hibridizarii, le putem oferi si niste emisii joase, de 130, 140 g, plus o autonomie electrica de 20 km. Asta inseamna ca te poti invarti prin oras fara probleme, si e super misto, mai ales ca ai o viteza maxima in modul electric de 120 km/h. Sau mai mult.

Asta e minunat, dar niciun motor electric n-o sa-ti gadile sufletul, nu-i asa?

Nimeni nu are nevoie de o masina sport, de fapt, stii. Totul vine din inima si din emotii, iar sunetul e cel mai important lucru la o masina sport. Asa ca, daca poti sa turezi un motor la 9.000 rpm, e complet altceva decat daca te-ai opri la 7.500. Un sunet extrem, un urlet, e super misto, stii. Pentru ca altfel ai putea sa iei direct un Porsche 911 si ai fi satisfacut. Daca nu ai motorul potrivit intr-o masina, las-o balta. Uita-te la Bugatti Veyron: Are 1215 CP acum, dar nu are suflet. Uita-te la McLaren – se vede ce este. Daca o compari cu 458, stii pe care ti-o doresti. La fel, vezi masina noastra si stii ce-i trebuie. La fel era si la AMG: ce imi place mie consider ca ii place si cumparatorului, asa ca incerc sa aduc asta in masina - asta e stilul meu.

Exista unele caracteristici anume pe care un motor Lotus trebuie sa le aiba?

Pentru mine, e un motor de masina de curse. E usor, suplu; conceptul nostru e mai radical (decat la Ferrari). Ne concentram pe capul de cilindru si pe rigiditatea chiuloasei si am decis sa mergem pe un arbore cotit plat, ca de curse. Asa ca sunetul motorului nostru va semana cu al unuia de la Ferrari, insa al nostru e ceva mai mare, deci o sa se auda mai grav si cred ca o sa-ti placa.

Mai aveti de gand sa folositi o cutie cu ambreiaj dublu?

Nu pot spune deocamdata. Am dezvoltat un concept de cutie de viteze propriu, care ne permite sa integram tehnologiile hibride si KERS intr-un mod foarte eficient. Mi se pare foarte misto, pentru ca ne uitam spre viitor si nu facem ceva ce s-a mai facut deja.

Care-i cea mai mare provocare?

Se munceste zi si noapte, si nu e usor de coordonat. Pe de o parte, o problema este dezvoltarea, iar pe de alta, productia, la o calitate corecta, care nu mai corespunde vechilor obiceiuri Lotus. Asta o sa-mi dea cele mai mari dureri de cap.

Deci trebuie sa nimeresti calitatea?

Absolut. Daca dam gres cu Esprit, am disparut. Esprit ar trebui sa fie un concept intreg, si in parte din cauza asta ma aflu aici. Avem design italian, ingineri nemti si productie si planificare britanice. Ar trebui sa fie un pachet interesant.

×