x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Duster va fi lansat în România pe 18 martie, în prezenţa lui Alain Prost

Duster va fi lansat în România pe 18 martie, în prezenţa lui Alain Prost

09 Mar 2010   •   00:00
Duster va fi lansat în România pe 18 martie, în prezenţa lui Alain Prost

Primul SUV al constructorului Dacia va fi lansat oficial în România pe 18 martie, în prezenţa fostului pilot de Formula 1 Alain Prost, care a condus versiunea de competiţie la trofeul Andros din Franţa. Oficialii Automobile Dacia au precizat că noul model va fi livrat în showroom-urile dealerilor din România din data de 15 aprilie.



Înscrierile pentru Duster au început din 2 martie, data la care a avut loc şi prezentarea mondială a maşinii, la Geneva.
Primul client care va beneficia de SUV-ul Duster va fi preşedintele României, Traian Băsescu, care va intra în posesia automobilului la începutul lunii aprilie.

Duster, prezentat de World Records Academy drept cel mai accesibil SUV din lume, va putea fi achiziţionat în România la preţuri cuprinse între 10.500 de euro şi 15.600 de euro, cu TVA inclus, în funcţie de versiune şi dotări, precizează Mediafax. Astfel, cea mai ieftină variantă 4x2 costă 10.500 de euro, în timp ce versiunea 4x4 poate fi achiziţionată la 12.300 de euro.

Versiunea de top a unui Duster cu motor diesel de 1,5 litri şi 110 cai putere ajunge la un preţ de 15.600 de euro.




×
Subiecte în articol: auto