x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Evenimente

de Simona Chiriac    |    Maria Belu    |    30 Ian 2008   •   00:00

Produse româneşti pe piaţa europeană. Producătorii agricoli din Vrancea, Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău, Ilfov şi Bucureşti au participat la un seminar ­regional despre implementarea sistemului de protecţie a indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale ­produselor tradiţionale româneşti.

Produse româneşti pe piaţa europeană. Producătorii agricoli din Vrancea, Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău, Ilfov şi Bucureşti au participat la un seminar ­regional despre implementarea sistemului de protecţie a indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale ­produselor tradiţionale româneşti. Acestea, precum cârnaţii de Pleşcoi sau covrigii de Buzău vor trebui preparate numai din ingrediente naturale, lucru ce la va garanta protecţia denumirii de origine, dar şi evitarea ­concurenţelor neloiale pe piaţa românească. În România sunt deja peste 1.750 de produse tradiţionale atestate, iar introducerea acestora în sistemul european de protecţie va duce la o creştere considerabilă a numărului de producători de astfel de bunuri alimentare. (M.B.) 

 

În ţară

1-14 februarie. D’alle Îndrăgos­tiţilor. Bucureşti. Sala Dalles va găzdui şi în acest an târgul care celebrează Ziua Îndrăgostiţilor. Vor fi expuse produse de confiserie, bijuterii, suveniruri şi articole decorative.

12-15 februarie. HoResCa. Braşov. Evenimentul se adresează produ­că­to­rilor, distribuitorilor şi utilizatorilor de echipamente şi dotări profesionale pen­tru hoteluri, restaurante şi catering.

 

În lume

8-10 februarie. Festivalul usturoiului. Delray Beach, SUA. Cea de-a IX a ediţie îşi propune să-i “răsfeţe” cu preparate inedite şi gustoase pe toţi cei care “se dau în vânt” după usturoi.

11-15 februarie. ProdExpo. Moscova, Rusia. Expoziţia internaţională, aflată la cea de-a XV a ediţie, le pre­zintă vizitatorilor cele mai noi produse şi tehnologii din domeniul alimentar.

12-14 februarie. Expoziţia Agricolă Internaţională. Tulare, SUA. Manifestarea este una deosebit de importantă, fiind prezenţi peste 1.500 de expozanţi.

12-14 februarie. Kiev Agrihort. Kiev, Ucraina. Este unul dintre cele mai importante târguri din Europa de Est, destinat specialiştilor din agricultură şi horticultură. (S.C.)

×
Subiecte în articol: agenda