x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Evenimente

28 Mai 2008   •   00:00

În perioada 21 mai- 22 iulie, Muzeul Naţional Cotroceni vă invită să-i treceţi pragul, ademenindu-vă cu o dublă expoziţie: “Modă şi veşminte la Curtea Regală a Româ­niei” şi “Familia Regală din România în cărţi poştale ilustra­te”.

Modă regală. În perioada 21 mai- 22 iulie, Muzeul Naţional Cotroceni vă invită să-i treceţi pragul, ademenindu-vă cu o dublă expoziţie: “Modă şi veşminte la Curtea Regală a Româ­niei” şi “Familia Regală din România în cărţi poştale ilustra­te”. Motivul organizării acestui eveniment îl reprezintă îm­pli­nirea a 70 de ani de la trecerea în nefiinţă a Reginei Mariei, dez­vă­luindu-se, prin obiectele expuse,o latură mai puţin cunos­cu­tă a per­sonalităţii acesteia, pasiunea pentru modă şi veş­min­te. Astfel, veţi putea admira cîteva obiecte vestimentare, dar şi accesorii de mare valoare care i-au aparţinut: costu­me populare, mantie cu motive naţionale, o pereche de botine din mătase şi un evantai din pene de struţ. Au mai fost expuse obiecte care au aparţinut Familiei Regale (cum ar fi batistele şi şer­ve­ţe­lele cu monograma Regelui Carol I), dar şi diverse costume de gală. Nu în ultimul rînd, prin intermediul cărţilor poştale expuse se pot întrezări crîmpeie din viaţa privată din interiorul Palatului Regal. (S.C.)

 

În ţară

4-8 iunie. Indagra Food. Bucureşti. La Romexpo are loc expoziţia internaţională de produse şi echipamente din industria ­alimentară.

4-8 iunie. Expo Drink. Bucureşti. Expoziţia internaţională de vinuri, băuturi alcoolice, răcoritoare şi echipamente de producţie are loc la Romexpo.

30 mai-1 iunie. Timagralim. Timişoara. Expoziţia internaţională îi aşteaptă pe pasionaţii de ­agricultură, industrie alimentară, zootehnie şi echipamente pentru restaurante şi hoteluri.

 

În lume

28 mai-1 iunie. Mondial de la Bière. Montreal, Canada. Se pot “degusta” zeci de sortimente de bere, ­spectacole şi concursuri.

30 mai-1 iunie. World Tea Expo. Las Vegas, SUA. Este unul dintre cele mai mari tîrguri de profil din lume, prezentînd sortimente de ceai şi tehnologii.

30 mai-1 iunie. Good Food & Wine Show. Melbourne, ­Australia. Reţete care-ţi lasă gura apă, vinuri rafinate şi demonstraţii culinare ale maeştrilor bucătari.(C.D)

×
Subiecte în articol: agenda