x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Fundaţia renaşterea

Fundaţia renaşterea

11 Mar 2008   •   00:00

În această primăvară, Fundaţia Renaşterea oferă femeilor din România investigaţii medicale gratuite în cadrul Programului “Diagnostic Mobil – sân şi col uterin”.

În această primăvară, Fundaţia Renaşterea oferă femeilor din România investigaţii medicale gratuite în cadrul Programului “Diagnostic Mobil – sân şi col uterin”. Prin acest program, vor fi efectuate gratuit mamografii şi teste Babeş-Papanicolau în comunităţile cu acces limitat la aceste tipuri de investigaţii medicale. Scopul programului este depistarea precoce a cancerului de sân şi de col uterin.

 

Fundaţia Renaşterea a adus în ţară primul centru mobil pentru investigaţii de acest tip: un vehicul dotat cu aparatură medicală nouă, de ultimă generaţie, care beneficiază de expertiza medicilor specialişti ai Centrului de Diagnostic Renaşterea din Bucureşti. Centrul mobil pentru diagnostic se va deplasa prin ţară, în comunităţile care au acces limitat la investigaţii medicale. Unitatea mobilă de diagnostic şi-a început activitatea la 6 martie, la Calafat, urmând ca traseul să continue în alte localităţi din judeţele Dolj şi Gorj. Femeile din aceste judeţe se pot programa sunând la linia telefonică gratuită 0.8008.300.300. Dacă apelează acest număr, femeile din restul ţării pot afla când va ajunge Centrul Me­dical Mobil în oraşul lor, precum şi diverse informaţii despre cancerul de sân şi cel de col uterin.

×
Subiecte în articol: info