x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Președintele Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă

Președintele Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă

de Redacția Jurnalul    |    06 Mai 2024   •   20:50
Președintele Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marți, la Casa Albă, de către președintele SUA, Joe Biden.

Timp de două zile, în 7 și 8 mai, președintele României, Klaus Iohannis, se va afla într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis va fi primit marți, la Casa Albă, de către președintele SUA, Joe Biden.

”Vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic”, se arată pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Din delegația oficială care îl însoțește pe președintele României în SUA fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Miercuri, președintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards. ”Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu președintelui României, ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european”, relevă sursa citată.

Președintele Klaus Iohannis este primul șef de stat european onorat cu această distincție în cei 24 de ani de la înființarea premiului.

Consiliul Atlantic este o organizație americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate importantă în domeniul afacerilor internaționale. ”Anual, Consiliul Atlantic premiază personalități care întruchipează esența relației transatlantice și care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate și apărare, artă, activități umanitare etc.)”, se mai arată pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Printre personalitățile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără foștii președinți ai SUA George W. Bush (2018), Bill Clinton (2010) și George H.W. Bush (2009), vicepreședintele SUA Joe Biden (2011) – actualul lider de la Casa Albă, președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), premierul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum și alți șefi de stat și de guvern sau lideri de organizații internaționale.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: iohannis biden casa alba