x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Grandis - La scară mare

Grandis - La scară mare

20 Iul 2007   •   00:00

O maşină mare, la propriu şi la figurat. Pentru că Mitsubishi Grandis are nu mai puţin de şapte locuri şi poate fi folosită atăt ca maşină de familie, căt şi ca break sportiv.

O maşină mare, la propriu şi la figurat. Pentru că Mitsubishi Grandis are nu mai puţin de şapte locuri şi poate fi folosită atăt ca maşină de familie, căt şi ca break sportiv.

Forţă. Motorul de 136 CP "trage tare", iar acceleraţia este suficientă ca să nu spui că mergi "cu autobuzul". Dimpotrivă. Suta de kilometri in 10,8 secunde nu este o performanţă de serie pentru aşa ceva.

Dilemă. Singura problemă pe care o ridică Grandis-ul este cea a opţiunii: nu ştii dacă să stai pe scaunul şoferului, in faţă, sau să te lăfăi pe scaunele de piele din spate. Se pilotează excelent: maşina este fiabilă, servodirecţia merge brici, iar suspensiile... incearcă numai să mergi pe un teren puţin accidentat şi iţi vei da seama că fac faţă. Cutia de viteze este fiabilă şi, chiar dacă s-ar putea să orbecăi puţin in regiunea cotierei pentru găsirea unei poziţii avantajoase, in final te vei declara mulţumit.

In spate. Locurile din spate oferă insă un lux care te-ar putea face să renunţi la volan: măsuţe rabatabile (sau pentru alte intrebuinţări), suporturi pentru băuturi, climatizare separată şi o trapă (alta decăt cea a şoferului) acţionată electric.

Spaţiu căt cuprinde - ce ţi-ai mai putea dori? Poate nu chiar vreo trei copii gălăgioşi, pentru că insonorizarea, extrem de bună, ii va lăsa pe ei singuri cu creierii tăi. In acest caz, singura ta opţiune va rămăne sistemul audio de care te vei declara mulţumit.

×
Subiecte în articol: auto