x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Grevă antidoping

0
Autor: Sorin Anghel 26 Iul 2007 - 00:00
Grevă antidoping FRANCK FIFE/


Rutierii de la opt echipe au protestat ieri faţă de dopaj, după ce Vinokourov a fost depistat pozitiv. Ei au luat startul mai tărziu, dorind să arate că in Tur sunt două plutoane: curaţii şi dopaţii.
• Numai vulturii nu se dopează, nu-i aşa?

După depistarea pozitivă a lui Alexander Vinokourov, cicliştii din opt echipe au protestat impotriva dopajului ieri-dimineaţă, la inceputul etapei a 16-a.


Rutierii de la AG2R, Agritubel, Bouygues Telecom, Cofidis, Credit Agricole, Francaise des Jeux, Gerolsteiner şi T-Mobile au vrut să tragă un semnal de alarmă faţă de folosirea dopingului in acest sport. Inaintea etapei a 16-a, la Orthez, cicliştii s-au aşezat pe asfalt, dorind să işi arate nemulţumirea in faţa camerelor de televiziune şi a fotografilor. Apoi, in momentul startului, componenţii celor opt echipe i-au lăsat să se distanţeze pe restul cicliştilor, printre care se afla şi deţinătorul tricoului galben, danezul Rasmussen, arătănd că in Turul Franţei există două plutoane: cel al cicliştilor curaţi şi cel al utilizatorilor de substanţe interzise. După căteva momente au plecat şi ei la drum, in aplauzele publicului. Protestul celor opt echipe vine la numai o zi după ce Alexander Vinokourov a fost exclus din Marea Buclă, deoarece a fost depistat pozitiv la finele etapei de sămbătă, pe care o căştigase.


CONTROALE. Ieri-dimineaţă, organizatorii turului au făcut un control inopinat in hotelul unde erau cazate echipele Cofidis şi AG2R. Cei 14 ciclişti ai celor două formaţii au fost supuşi testelor sangvine, toţi fiind lăsaţi apoi să ia startul in etapa a 16-a. In schimb, cotidianul L’Equipe a scris ieri că UCI va anunţa in curănd depistarea unui alt ciclist dopat in Turul Franţei. Cotidianul francez nu a indicat rutierul vizat, dar a precizat că acesta a fost depistat pozitiv cu testosteron exogen la un control efectuat după etapa a XI-a (Marseille - Montpellier).


OLIMPISM. Un important membru european al Comitetului Olimpic Internaţional a declarat ieri, sub protecţia anonimatului, că ciclismul riscă să fie scos in afara listei sporturilor olimpice din cauza scandalurilor de dopaj din ultima perioadă. Oficialul a precizat insă că măsura va fi luată in discuţie abia in anul 2009, la sesiunea CIO de la
Copenhaga, ciclismul putănd fi interzis incepănd cu Jocurile Olimpice din 2016.


TERORISM. Două explozii de intensitate redusă au avut loc ieri pe traseul Turului Franţei, care a făcut o scurtă incursiune in nordul Spaniei, la Navarre. Deflagraţiile au survenit la puţin timp după ce o persoană anunţase, in numele organizaţiei separatiste basce ETA, plasarea de dispozitive explozive in diferite puncte ale traseului. In urma incidentului nu s-au inregistrat victime sau pagube materiale.



Incă un ciclist dopat

Un nou caz de dopaj a apărut ieri in Le Tour. Italianul Cristian Moreni, de la echipa Cofidis, a fost depistat pozitiv in urma controlului antidoping efectuat după etapa a 11-a, dintre Marseille şi Montpelier. In vărstă de 35 de ani, italianul ocupa locul 54 in clasamentul general, fiind considerat un outsider. El a fost depistat pozitiv cu testosteron. Ziariştii care l-au aşteptat pe rutier in faţa hotelului Novotel din Pau, acolo unde este cazată echipa Cofidis, făceau glume pe seama lui Moreni, spunănd despre el că s-a dopat greşit, altfel nu s-ar fi situat atăt de prost in clasament. Suspiciuni planează şi asupra liderului clasamentului general, Michael Rasmussen, după ce danezul a omis in mai multe rănduri să indice autorităţilor antidoping locul unde s-a pregătit, fiind astfel ocolit de controalele inopinate. "Nu ne venea să credem cu ce viteză mergea Rasmussen in căţărare. Cu Vinokourov, cu Rasmussen, o ţinem din scandal in scandal", a declarat Vincent Lavenu.

Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul

Serviciul de email marketing furnizat de