Europenii sunt sfatuiti sa nu se fereasca de carnea de pasare, iar indemnul vine chiar de la comisarul european pentru Sanatate si Protectia Consumatorului, Markos Kyprianou. Potrivit Reuters, oficialul european a dat asigurari populatiei ca autoritatile Uniunii Europene dispun de mijloace adecvate pentru distrugerea virusului. "Nu exista nici un motiv pentru care cetatenii europeni sa nu consume carne de pasare si produse avicole. Produsele provenite de la animalele infectate nu intra in procesul de productie a alimentelor", a explicat Kyprianou. Mesajul comisarului vine dupa ce in Italia, de exemplu, s-a inregistrat o scadere a consumului de carne de pasare de 70% in doar o saptamana, iar in Grecia, cu 40%-50%. Francezii se arata mai increzatori in carnea de pasare, vanzarile scazand cu doar 15%.
DIN FONDURI PROPRII. Comisia Europeana le-a propus luni celor 25 de state membre sa utilizeze legislatia existenta pentru a acorda subventii crescatorilor de pasari afectati de scaderea vanzarilor din cauza gripei aviare, dar a exclus, in acest stadiu, adoptarea unor masuri de sprijin la nivel comunitar. Bruxellesul este dispus sa autorizeze acordarea de asistenta la nivel national prin credite cu dobanzi reduse pentru producatori, cu conditia ca statele membre sa respecte legislatia comunitara. "Vom vedea ce se poate face. Daca nu, voi fi deschisa pentru alte solutii. Nu voi inchide nici o usa, daca situatia se inrautateste", a afirmat comisarul european pentru Agricultura.