Laguna Coupe este genul de masina dupa care intorci capul pe strada. Si, daca iti da mana, chiar o fluieri, golaneste.
Pentru ca arata extrem de bine, francezii au decis sa nu ai prea multe variante pentru care sa poti opta. Culoarea exterioara, reglajul scaunului, navigatie (daca vrei), niste chitibusuri audio si…cam atat. Concluzia? Masina noastra este completa!
Senzatie
Ai o singura motorizare. Un motor diesel de 180 CP, suficient de silentios ca sa uiti ca e diesel, cu un cuplu bun si o buna plecare de pe loc. In fine, nu esti chiar intr-un Megane RS, dar senzatia merita…
Coupe-ul este echipat cu versiunea 4Control, ceea ce inseamna ca ai directie pe 4 roti. In functie de viteza de rulare, rotile din spate vireaza invers (daca viteza e mica) sau in directia celor din fata (la viteza mare). Se obtine astfel o traiectorie imbunatatita si, credeti-ma, in prima faza te vei distra maxim cand vei experimenta virajele bruste. Cutia de viteze, bine etajata si rigiditatea coupe-ului te vor incanta si ele peste masura.
Consum
Cartea tehnica ne spune ca in oras coupe-ul ar trebui sa consume 7.7 l/100km. In realitate, vei sari bine de 10l/100km, chiar daca vei incerca sa nu o forjezi (lucru care este posibil sa nu iti iasa din prima). Pur si simplu consideri ca este pacat sa schimbi sub 3.000 de ture, desi exista un martor pe bord care incearca sa te convinga sa conduci economic…
Noi am testat:
● Motorizare: 2.0dCi/180CP
● Cutie: 6+1
● Viteza maxima: 223 kmh
● Acceleratie 0-100kmh: 8’5 s
● Consum: 7.7/4.7/5.7