x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Laura, ultimul autograf

Laura, ultimul autograf

de Roxana Roseti    |    12 Mar 2006   •   00:00
Laura, ultimul autograf

Laura Stoica a murit. Au curs deja si vor curge valuri de cerneala in memoria ei. Toata lumea regreta vocea de aur, uitand ca uneori a tocat-o la greu: ca e prea batrana (!) pentru scena, ca a avut relatii amoroase zbuciumate (cine n-a avut!) si altele.

S-a intamplat asa, fulgerator.

Laura Stoica a murit. Au curs deja si vor curge valuri de cerneala in memoria ei. Toata lumea regreta vocea de aur, uitand ca uneori a tocat-o la greu: ca e prea batrana (!) pentru scena, ca a avut relatii amoroase zbuciumate (cine n-a avut!) si altele.

Ciudat, moartea aduce ce ti-a lipsit, oarecum, in timpul vietii. Oamenii descopera ca erai exceptional, magnific, iti ridica statui. Cu putin noroc se face un film in care cel desemnat sa "te joace" trebuie sa-ti semene neaparat. Daca pictai seminte, le vor considera dovleci, de erai cam prost, te vor scoate geniu...

Ce pacat ca tu nu mai esti pentru a primi toate laudele. Ce pacat ca nu indraznim sa ne inscenam moartea, ca sa vedem ale cui lacrimi ne rad. Ce pacat ca, atunci cand mori, paparazzi nu apar sa-ti imortalizeze ultima suflare. De fapt, moartea este cel mai bun paparazzo: sta la panda o viata si te prinde in poza "total". Nici nu apucam sa traim: absoarbe, intr-o clipa, sufletul cu blitul. Naivi, amanam bucuriile, necazurile, imbratisarile, tristetile pentru un candva morbid. Speranta se conjuga la viitorul incert. Ne programam iubirea, fericirea dupa orarul vietii - o actrita grabita, de mana a doua. In timp ce moartea, cateaua, are rabdare in rolul ei secundar, exerseaza feroce. Isi repeta replicile, constiincioasa, pana cand intervine pe scena si ia brusc rolul fraierei vieti. Numai ca nimeni n-o aplauda. Macar de-ar fi avut Laura puterea sa acorde vietii un ultim autograf inainte de a pleca in fotografia eterna.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul