x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Masina japoneza cu caracter european

Masina japoneza cu caracter european

11 Noi 2004   •   00:00

LANSARE - Mitsubishi Colt, un nou model de clasa mica pe piata romaneasca

Segmentul B al masinilor de serie, ce include modele gen Nissan Micra, Fiat Idea sau Mazda2 are, de curand, un nou membru. Acesta este Mitsubishi Colt, o versiune imbunatatita a constructorului japonez.
CATALIN FAINISI

ATRACTIE. Mitsubishi Colt e o masina cu sex-appeal, japonezii oferindu-i un aspect ce satisface exigentele europenilor
Importatorul oficial al Mitsubishi in Romania, M Car Trading, a organizat zilele trecute, la Sucevita, un drive test cu noul model al japonezilor, Colt. Micuta masina cu caracteristici de monovolum reprezinta eforturile celebrului constructor nipon de a intra in forta pe segmentul B, unde poarta un duel puternic cu Nissan Micra, Toyota Yaris, Mazda2, Mercedes A-Klasse sau Fiat Idea.

AGILA. Modelul Colt 1,3 l Invite (95 CP), propulsat de un motor pe benzina, impresioneaza prin manevrabilitatea deosebita in conditii de trafic dificil. Servodirectia electrica isi face excelent datoria, iar masina accelereaza destul de bine atunci cand este solicitata. Performante notabile obtine incepand de la 4.000 de rotatii pe minut, cand se obtine si cuplul maxim, de 125 Nm. Viteze foarte mari nu se pot obtine cu acest model, produs in Olanda, dar acesta nu este scopul pentru care a fost introdus pe piata. Important este faptul ca masina poate fi folosita predominant in oras, dimensiunile mici ajutand-o sa strabata fara probleme soselele aglomerate ale metropolelor.

STABIL. Un alt aspect interesant al lui Colt este acela ca ofera o stabilitate destul de buna. Sistemul ABS cu EBD (Distributie Electronica a Franarii) ajuta masina sa se aseze pe sosea in momentul franarilor bruste. De asemenea, comportamentul in viraje este onorabil, desi nu se ridica la nivelul unor rivali precum Ford Fusion sau Mercedes A-Klasse. In concluzie, la un pret fara taxe de 10.750 de euro si o garantie de trei ani sau 100.000 de kilometri, Mitsubishi Colt se dovedeste o solutie buna pentru cei ce intentioneaza sa achizitioneze o masina cu traditie japoneza.

CONFORT EXCELENT
Din punct de vedere al interiorului, Mitsubishi Colt impresioneaza prin aspectul oarecum futurist al consolei (foto). Aceasta este destul de simpla, fara elemente care sa ia ochii pasagerilor, dar este totusi atragatoare. Colt uimeste prin versatilitatea habitaclului, construit sa gazduiasca foarte bine cinci persoane. De asemenea, masina ofera dotari preferate de persoanele amatoare de petrecerea timpului liber in natura, unde pot transporta diverse obiecte de marimi mari. Acestea se realizeaza datorita banchetei din spate, ce poate fi rabatata 60:40 si culiseaza 15 centimetri. Sistemul de aer conditionat manual, geamurile electrice pentru usile din fata si sistemul radio CD cu sase difuzoare au un rol important in asigurarea confortului. Siguranta pasagerilor este asigurata de airbagurile frontale si laterale pentru sofer si pentru pasagerul din dreapta.

DATE
Mitsubishi Colt 1,3 Invite
  • Pret (fara taxe): 10.750 euro
  • Lungime: 3,87 metri
  • Latime: 1,69 metri
  • Inaltime: 1,55 metri
  • Cilindree: 1,3 litri, benzina
  • Putere: 90 CP
  • Cuplu maxim: 125 Nm/ 4.000 rotatii pe minut
  • Viteza maxima: 180 km/h
  • Consum mediu: 5,8 litri
  • Demaraj: 0-100 km/h: 11,1 secunde
  • ×
    Subiecte în articol: auto masina colt