x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,76 mld. euro

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,76 mld. euro

de Redacția Jurnalul    |    02 Mai 2024   •   15:00
Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,76 mld. euro

Rezervele valutare la BNR se situau la sfârşitul lunii aprilie la nivelul de 62,5 mld. euro, în scădere cu 1,76 mld. euro faţă de 64,2 mld. euro la 31 martie, a anunţat joi banca centrală.

În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunță Ziarul Financiar.

În paralel, au ieşit din rezervele valutare 3,1 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, inclusiv rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor, în sumă de aproximativ 1,49 mld. euro, şi altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 7,18 mld. euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 aprilie 2024 au fost de 69,7 mld. euro, faţă de 71,1 mld. euro la 31 martie 2024.

Plăţile scadente în luna mai 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 148 mil. euro.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bnr Rezerve valutare