x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

10 Mai 2005   •   00:00

  • 11 mai 2005
  • Dragele mele,
    Sa stiti ca am pregatit cateva din retetele aparute in revista dumneavoastra si am fost incantata de rezultate. Copiii sunt primii care o rasfoiesc si isi aleg retetele preferate. Mai nou, stau alaturi de tatal lor si nu pierd nici un meci transmis la televizor. Asa ca trebuie sa le fac floricele, prajiturele si altele. O prietena mi-a dat reteta de covrigei cu smantana, reteta care s-a bucurat de un real succes in randul familiei mele. Ingredientele nu sunt foarte greu de gasit si nici nu sunt costisitoare. Aveti nevoie de 140 gr de unt, 280 gr faina, 50 gr zahar pudra, o lingura cu smantana, un galbenus, 50 gr zahar tos. Ingredientele (in afara de zaharul tos) se folosesc pentru prepararea unui aluat potrivit de tare. Acesta se framanta bine si apoi se formeaza betisoare. Fiecare betisor se modeleaza in forma de covrigei (rotunzi sau in forma de opt). Covrigeii se ung cu galbenus de ou batut, se presara cu zahar tos si apoi se asaza intr-o tava unsa cu ulei. Tava se introduce in cuptor timp de aproximativ un sfert de ora. Sunt deosebit de gustosi si se potrivesc foarte bine alaturi de un pahar cu suc sau cu bere.
    Cu drag, Mirela Popescu, Bucuresti

    Draga redactie,
    Ma numesc Carmen Dumbrava si va scriu din Ploiesti. Eu sunt o mare amatoare de tarte cu fructe si nu pot sa va spun cat de tare ma bucur ca vine vara si vor aparea in sfarsit atat de multe fructe pe care sa le folosesc in prepararea prajiturilor mele preferate. Am vazut ca si dumneavoastra ati oferit in revista o multime de astfel de retete, dar parca niciodata nu este suficient pentru un iubitor de tarte. Retetele de la dumneavoastra au fost foarte bune, dar am si eu unele cu care pot sa impresionez. Tarta cu mure: 250 gr aluat pentru foietaj (cumparat congelat din magazine), 200 gr mure, 100 gr glucoza lichida, 3 oua mari, 300 ml frisca lichida, 75 gr migdale macinate, zahar pudra. Se preincalzeste cuptorul la semnul 4/180 CĂ° (foc mare). Se intinde aluatul intr-o forma de copt, rotunda (cu diametrul de 20 cm). Se da la frigider timp de 20 de minute, se scoate si se asaza deasupra hartie pergament si o mana de boabe crude de mazare, pentru ca aluatul sa nu se stranga la copt. Se da apoi la cuptor timp de 10-15 minute. Se scoate din cuptor, apoi se indeparteaza mazarea si hartia. Se pune glucoza intr-un vas pe foc si se incalzeste usor. Se micsoreaza temperatura cuptorului la semnul 2/150 CĂ°. Se bat ouale cu frisca. Se incorporeaza migdalele si glucoza. Se presara uniform murele pe foaia de aluat si se toarna deasupra crema de ou. Se da la cuptor timp de 30 de minute, apoi se scoate din cuptor si din forma si se lasa sa se raceasca. Se presara deasupra zahar pudra. Va doresc pofta buna!

    Stimate prietene,
    Va citim de la primul numar si vreau sa va spun ca sunt incantata de tot ceea ce ne oferiti. Suntem un grup de pensionare din Valcea, care de fiecare data ne intalnim la sfarsitul saptamanii sa gatim cate ceva din retetele pe care le oferiti. Am vrea totusi sa prezentati preparate mai putin scumpe, pentru ca ne este foarte greu sa achizitionam anumite ingrediente. Dar, oricum, noi cand ne intalnim facem retete care ne sunt accesibile, si acestea sunt suficiente la numar. Avem si noi reteta noastra, pe care am invatat-o mai demult de la o alta prietena de-a noastra care nu mai este printre noi. De aceea am fi foarte incantate daca am vedea mancarea in paginile revistei. Va multumim si va dorim succes in continuare. Supa de mere cu taitei. Ingrediente: 2 l apa, 6-7 mere acrisoare, o lingura rasa de faina, un varf de cutit cu sare, doua lingurite cu zahar, un pahar cu smantana, 50 gr taitei fierti separat. Se curata merele, se inlatura partea cu samburi, se taie cuburi si se fierb in apa impreuna cu zaharul si cu sarea. Cand sunt gata, se adauga faina bine amestecata cu smantana, apoi taiteii fierti separat si scursi. Se mai lasa sa dea un clocot-doua. Se serveste rece.

    Stimata redactie,
    Numele meu este Dragos Vintila. Nu sunt casatorit decat de un an, dar pentru ca sotia mea este ocupata mai tot timpul, a trebuit sa invat sa fac foarte multe lucruri in bucatarie. Nu ma plang, pentru ca mie chiar imi place sa gatesc, mai ales ca atunci cand vine de la serviciu o vad cat de fericita este. Face si ea in week-end cate ceva, in special prajituri, care ii ies tot timpul nemaipomenite. Vreau sa le ofer o reteta deosebita sotilor care vor sa isi rasfete sotiile cu ceva deosebit, dar si doamnelor care doresc sa le gadile gustul sotilor. Salata aristocrata: 200 gr file somon, creveti, un rac, scoici, doua conserve ton, un peste cod, icre negre, porumb, salata verde, bulion. Somonul se fierbe la foc mic. Crevetii se prajesc bine. Racul se baga la cuptor impreuna cu scoicile, ca sos avand un vin alb sau rosu. Porumbul se fierbe si se pastreaza doar boabele. Intr-un bol mare, se pun somonul taiat bucatele, crevetii, icrele, scoicile, tonul, porumbul fiert, salata verde, iar racul se asaza la mijloc. Peste aceasta se pune bulionul. Se poate servi cu otet, ulei sau lamaie.

    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul