x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

15 Oct 2008   •   00:00

"Norocul aduce o masă bogată, cumpătarea una îndestulătoare"
Clement Alexandrinul



"Norocul aduce o masă bogată, cumpătarea una îndestulătoare"
Clement Alexandrinul

Georgeta Puşcă, Ploieşti. Pentru omleta cu mere aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 6 mere, 5 ouă, o lingură cu vârf de făină, coajă rasă de lămâie, un praf de sare, scorţişoară pisată, zahăr pudră (după dorinţă).

Preparare: Curăţaţi merele şi radeţi-le, pe răzătoarea mare. Bateţi bine ouăle, încorporaţi făina, sarea, coaja de lămâie şi merele. Turnaţi câte un polonic din amestec în tigaia cu ulei încins şi prăjiţi pe ambele părţi. Scoateţi şi pudraţi bine cu zahăr şi praf de scorţişoară.


Andreea Barbu, Bucureşti.
Pentru a obţine grog din rom cu portocale aveţi nevoie de următoarele ingrediente: 500 ml rom, suc din 4 portocale, 400 g zahăr, praf de nucuşoară, 3 cuişoare, un baton de vanilie.

Preparare: Din zahăr cu două căni de apă faceţi un sirop şi daţi la răcit. Puneţi la macerat, într-o sticlă, sucul de portocale, romul, cuişoarele, vanilia şi nucşoara. După trei săptămâni, strecuraţi prin tifon şi adăugaţi siropul. Amestecaţi bine şi puneţi la rece, în sticle bine închise. Se serveşte astfel: o treime pahar de rom, se umple cu apă clocotită (sau ceai verde) şi se decorează cu felii de portocală.

 
Doina Popescu, Titu. Pentru tarhon în sos de roşii folosiţi ingredientele: tarhon, sare şi suc de roşii, după dorinţă.

Preparare: Se aleg numai frunzele de tarhon, se spală şi se scurg. Se clocoteşte apă şi sare după gust, într-un vas, şi se opăresc frunzele în tifon, 30 secunde. Se scurg, se aşază în borcane mici şi se toarnă suc proaspăt, de roşii. Se fierb 30 de minute în baie de apă. Se scot reci şi se pun în cămară. (V.B.)

×
Subiecte în articol: agenda