x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Panamera, primul sedan marca Porsche!

Panamera, primul sedan marca Porsche!

de Dragos Stoica    |    04 Oct 2009   •   00:00
Panamera, primul sedan marca Porsche!

Producătorul german de maşini de lux de la Zuffenhausen a lansat primul model Gran Turismo cu patru uşi din istoria companiei, vârful de gamă dezvoltând 500 CP şi putând atinge viteza de 303 kilometri pe oră



La cinci luni după lansarea mondială din aprilie, Porsche Panamera a ajuns şi în România. Reprezentând un moment de cotitură în istoria celebrei mărci germane, deoarece este primul sedan care poartă pe capotă emblema Porsche, Panamera este disponibil în trei variante, două beneficiind de tracţiune integrală (4S şi Turbo), iar una doar pe puntea spate (S).

Panamera S şi Panamera 4S sunt dotate cu acelaşi motor V8 de 4.8 litri, care produce 400 CP la un cuplu maxim de 500 Nm, prima versiune atingând 100 km/h în 5,4 secunde, în timp ce a doua realizează aceeaşi performanţă în doar cinci secunde. Viteza maximă este comună ambelor modele, respectiv 283 km/h, ca de altfel şi transmisia manuală în şase trepte. În ciuda cifrelor excelente din dreptul performanţelor, Panamera S şi 4S se încadrează în limitele unui consum mai mult decât rezonabil, maşina înghiţind sub 11 litri în regim mixt de exploatare.

Modelul de top este însă Turbo, care este pus în mişcare de un motor bi-turbo V8 de 4.8 litri, acesta scoţând nu mai puţin de 500 CP la un cuplu fabulos de 700 Nm, ce poate urca până la 770 Nm cu funcţia Overboost activată. Această variantă beneficiază de o cutie de viteze secvenţială cu dublu ambreiaj şi şapte rapoarte, maşina având o acceleraţie 0-100 km în numai 4,2 secunde! Totodată, viteza maximă este de 303 km/h, în timp ce consumul mediu se ridică la 12,2 l/100 km.

Cei patru pasageri ai lui Panamera se bucură de tot luxul pe care îl presupune o maşină de acest nivel, de la monitoare în tetiere pentru cei din spate până la sistem audio Burmester cu 16 difuzoare, de 1.000 W, ultimul costând aproape 5.000 de euro. Preţurile lui Panamera se situează între 97.738 de euro şi 138.004 (TVA inclus), fiind deja primite şase comenzi.

×
Subiecte în articol: auto