Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Mănăstirea Hurezi ajung în fiecare vară. Arhitectura brâncovenească, portretele votive din pronaus şi Paraclisul le privesc de fiecare dată cu aceeaşi admiraţie. Dar cel mai mult îmi place să urc prin Foişorul lui Dionis în camera lui Brâncoveanu, unde se mai păstrează şi astăzi patul masiv şi masa din lemn, şi apoi pe terasa plină de flori.
La Mănăstirea Hurezi ajung în fiecare vară. Arhitectura brâncovenească, portretele votive din pronaus şi Paraclisul le privesc de fiecare dată cu aceeaşi admiraţie. Dar cel mai mult îmi place să urc prin Foişorul lui Dionis în camera lui Brâncoveanu, unde se mai păstrează şi astăzi patul masiv şi masa din lemn, şi apoi pe terasa plină de flori. Acolo priveliştea îţi dă sentimentul că stăpîneşti întreaga lume. Şi tot acolo este locul unde am savurat cea mai bună dulceaţă de căpşune şi “plăcinta lui Brâncoveanu”. Iată reţeta, aşa cum o găsim şi în “Manuscrisul brâncovenesc”: “Ia 8- 10 oao şi le bate dinpreună cu 3-4 linguri de lapte şi cu puţintică sare şi cu o lingură de făină bună, subţire cernută, şi le fă apoi plăcintă, întorcîndu-o o dată, şi dupre ce le vei prăji, scoate pre o scîndură curată şi tae plăcinta fălii, ungînd cum îţi va plăcea, şi le aşază cu orînduială în tipsie, puind pe deasupra apă de trandafir şi zahăr”. După ce am mîncat această plăcintă am înţeles că, pe lîngă darurile culturale deja cunoscute, Constantin Brâncoveanu a mai lăsat ceva de preţ în urma sa: un cadou culinar de care să se bucure toate generaţiile următoare.
