Pauză de cafea

Dacă spunem Verona, imediat gîndul ne duce la iubirea Julietei şi a lui Ro­meo, povestea shakesperiană, scrisă în anul 1595, care se termină tragic pentru cei doi îndrăgostiţi

Dacă spunem Verona, imediat gîndul ne duce la iubirea Julietei şi a lui Ro­meo, povestea shakesperiană, scrisă în anul 1595, care se termină tragic pentru cei doi îndrăgostiţi. Căutînd amă­­nunte, în presa vremii, despre pie­sele lui Shakespeare jucate pe sce­nele din Anglia am aflat că, jumătate de secol mai tîrziu, în 1641, oamenii care mergeau la teatru îşi cumpărau de la vînzătorii ambulanţi pîine cu ghimbir, mere, portocale şi nuci, care, în funcţie de ­circumstanţe, se mîncau sau... erau folosite ca “muniţie” de spec­tatorii nemul­ţu­miţi de evoluţia actorilor. De asemenea, aceştia îşi cum­pă­rau cînd mergeau “la un bar de mu­zi­că” apă sau bere care, şi aces­tea, ocazional, erau aruncate în actori dacă pe scenă, lucrurile nu evo­­luau pe placul  publicului. La vre­mea respectivă cele mai populare aperitive “pentru teatru” erau nucile, echivalentul elisabetan al stafidelor. Din păcate, în ultimul timp oamenii merg din ce în ce mai rar la teatru. Însă teatrele Act şi Metropolis au găsit o soluţie “savuroasă” care să atra­gă mai mulţi spectatori. În timp ce actorii evoluează pe scenă, publicul poate bea o cafea, un ceai sau chiar o bere.  Dar ceştile de cafea sau paharele goale nu ajung nici pe scenă şi nici în capetele actorilor, dacă piesa nu se ridică la aşteptările spectatorilor.