x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Maria Belu-Burtea    |    04 Feb 2009   •   00:00

Despre "măiastra" Maria Tănase s-au scris multe şi s-au spus şi mai multe. Cele mai veridice sunt poveştile celor care au avut şansa de a o cunoaşte sau de a o auzi interpretând, cu patos, cântece populare româneşti.



Din presa vremii aflăm că, prin anul 1938, marele cărturar Nicolae Iorga a invitat-o să cânte la încheierea cursurilor de vară de la Vălenii-de-Munte, atunci aniversându-se 30 de ani de existenţă a universităţii. Cu acel prilej, profesorul Nicolae Iorga a numit-o "Pasărea Măiastră". Tot din presă aflăm că Doamna Maria a lăsat cu limbă de moarte ca după ce ea nu va mai fi să se sape un puţ: "Pe un drum secetos – dornic de apă – să se scobească adânc o fântână pentru drumeţii însetaţi." Nu vom şti niciodată cât de reale sunt faptele şi se credea că această dorinţă emoţională a fost simbolică şi că nu va exista de fapt nici o fântână săpată "pe un drum secetos" în memoria Mariei Tănase. Recent, primarul comunei Călăraşi (judeţul Dolj), situată în inima Olteniei, a dat dispoziţie ca puţul să fie săpat, iar din el să poată bea drumeţii însetaţi care trec prin zonă. Vestea s-a dus, fântâna este nu numai pentru însetaţi, ci şi pentru cei aflaţi în căutarea norocului. Miresele se opresc aici ca să bea apă, aşa cum e datina, pentru a avea parte de belşug şi fericire.

×
Subiecte în articol: pauza de cafea