x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Carmen Dragan    |    12 Noi 2009   •   00:00

Am văzut Coreea în fotografiile lui Constantin Barbu, un student care a surprins-o în ipostaze foarte reprezentative. Pe lângă templele de o frumuseţe nepământeană, marketurile coreene sunt într-o sinestezie perfectă. Bucătăria, aşa cum o descrie Constantin, "este un mix de arome şI reţete, unele chinezeşti, altele japoneze, iar altele 100% coreene".

Înconjuraţi de apă din trei părţi, coreenii utilizează peştele ca ingredient de bază în bucătăria lor: red snapper, cambula, peşte ac, peşte lună, sola, biban de mare, cod, ton, heringi, macrou, stridii, creveţi, scoici, midii, melci de mare, castraveţi de mare etc. Din munţi, coreenii adună verdeţuri aromate, ciuperci, legume şi rădăcinoase. Şi modul corean de a mânca este de asemenea interesant, iar Constantin Barbu ne detaliază: "beţişoarele coreene sunt metalice, spre deosebire de cele chinezeşti.

Şi faţă de cele japoneze, care sunt din lemn. Sunt însoţite la fiecare masă de o lingură. Cu excepţia restaurantelor cu specific străin, şansele de a găsi o furculiţă într-un restaurant tradiţional coreean sunt minime". În Coreea mâncarea este asociată deseori cu festivaluri culinare, iar dacă aveţi şansa să participaţi la vreunul, nu veţi regreta!

×
Subiecte în articol: agenda gurmanda