x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pentru o experienţă de wellness complet diferită

Pentru o experienţă de wellness complet diferită

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    20 Noi 2008   •   00:00

Tehnologia wellness, atât de des invocată în ultimii ani, este extrem de exploatată la nivel de inovaţie, mai ales pentru faptul că este subordonată unui scop atât de apreciat şi de căutat – starea de bine. Inovaţiile în ceea ce priveşte tehnologia wellness se focusează în jurul a trei atribute: mai repede, mai înalt, mai larg.

Principiul de bază al manufacturării spa-urilor este: un panou din acril, în care găurile sunt drenate pentru a fi introduse jeturile şi sunt sigilate cu silicon. Instalaţia ce pompează apa în jeturi este astfel “înfăşurată” pe dinafara ansamblului. Pentru o izolaţie eficientă, tot ansamblul este acoperit apoi cu spumă izolantă. Spa-urile au fost construite după acest principiu încă din 1960. Dar oare acesta este singurul principiu după care trebuie construite spa-urile? Răspunsul este simplu: nu!

PARTICULARITĂŢI
Tehnologia JetPak propusă de Villeroy & Boch le poate asigura acestora un design total diferit. Elementele interşanjabile din spatele sistemului, aşa-numitele JetPaks, se potrivesc în nişe de acril. Jeturile sunt încorporate în aceste JetPaks şi mare parte din instalaţii este dispusă în spatele lor. Numărul găurilor de burghiu şi al instalaţiilor este redus cu până la 90%, ceea ce înseamnă un risc redus de crăpături. Majoritatea iubitorilor de spa-uri sunt familiarizaţi cu situaţia deranjantă în care realizează că jetul de masaj preferat nu este instalat la locul potrivit din spa. Jeturile JetPaks sunt uşor interşanjabile, ceea ce înseamnă că  pot fi instalate şi reinstalate după dimensiunea corpului unui utilizator. În plus, pot să ofere o nouă experienţă de masaj, de exemplu, multe jeturi mici la un singur loc, pe spate, ce dau impresia unui masaj făcut cu vârfurile degetelor.

×