x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pregătirea pentru iarnă a... acoperişului unei case

Pregătirea pentru iarnă a... acoperişului unei case

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    27 Noi 2008   •   00:00

Parazăpezile protejează spaţiul din imediata apropiere a unei clădiri.
Iarna este un anotimp care, pe lângă bucuriile specifice sărbătorilor de Crăciun, aduce vreme foarte rece, zăpadă abundentă şi gheaţă. Zăpada... pe cât de mult-aşteptată este, pe atât de multe necazuri poate să provoace.



Ne vom referi în acest material la cele privitoare la casă şi la cele mai noi soluţii destinate combaterii acestui impediment. Cei care stau la casă ştiu cât de periculoasă poate fi la un moment dat zăpada strânsă în cantităţi mari pe acoperiş. Într-o perioadă în care ninge abundent, oricât de rugoasă ar fi suprafaţa învelitoarei, există riscul iminent ca, în straturile superioare de zăpadă proaspăt adunate, care nu prezintă aderenţă la stratul aflat dedesubt, să alunece. Astfel de alunecări bruşte de zăpadă de pe acoperiş reprezintă un adevărat pericol pentru cei care trec pe sub streaşină, pentru maşinile parcate ori pentru meşterii care urcă pentru reparaţii.

SISTEME DE SIGURANŢĂ

Pentru a preîntâmpina toate acestea se pot folosi sistemele complete şi profesioniste pentru siguranţa acoperişului compuse din: tije de asigurare, parazăpezi tubulare şi grilaje parazăpadă, pasarele, balustrade, scări verticale şi de acoperiş, platforme pentru coşurile de fum, precum şi o serie de console inteligente şi alte elemente de ancorare şi rigidizare.

Parazăpezile pot fi montate pe orice tip de acoperiş, iar rolul lor este să prevină riscul alunecării bruşte a unor cantităţi mari de zăpadă de pe acoperiş, fiind concepute special pentru a face faţă sezonului rece. Se poate opta între două tipuri de sisteme de parazăpezi: tubulare sau grilaje.

Parazăpezile tubulare sunt folosite în cazul acoperişurilor cu suprafaţă şi/sau pantă mică sau în zonele cu ninsori sporadice. Pot să fie alcătuite din două sau trei tuburi orizontale şi alegerea trebuie făcută în funcţie de panta acoperişului şi de gradul de importanţă a căii de acces adiacente. Pentru protejarea traficului auto sau a zonelor de parcare se pot folosi două tuburi, însă în cazul trotuarelor şi al acceselor pietonale se vor instala în mod obligatoriu trei tuburi.

Grilajele parazăpadă sunt destinate zonelor cu ninsori abundente şi implicit acoperişurilor cu acumulări mari de zăpadă.

Pentru accesul şi deplasarea în condiţii de siguranţă pe acoperiş există componente speciale precum: tije de asigurare, pasarele, scări verticale şi pentru acoperiş şi balustrade.

RECOMANDĂRI
Pentru siguranţă, specialiştii ne recomandă alegerea sistemelor care oferă o gamă completă de soluţii şi elemente de fixare, ce permit racordarea pe orice tip de structură şi învelitoare: tablă fălţuită, tablă cutată, ţigle metalice, ţiglă de argilă profilată sau solzi, şindrile, membrane, panouri sandwich etc.

Pentru un aspect armonios al ansamblului şi pentru o casă cu personalitate se pot asorta elementele de protecţie a acoperişului cu nuanţa sistemului de jgheaburi şi burlane şi implicit cu culoarea acoperişului şi a faţadei.

Detaliu sugestiv al modului în care este fixat, pe un acoperiş cu pantă mică, un sistem de parazăpezi tubulare alcătuit din trei tuburi orizontale.

×