x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Premieră mondială: Maşini inteligente, fără şoferi, testate în Spania (VIDEO)

Premieră mondială: Maşini inteligente, fără şoferi, testate în Spania (VIDEO)

31 Mai 2012   •   07:05
Premieră mondială: Maşini inteligente, fără şoferi, testate în Spania (VIDEO)

Volvo a testat cu succes masinile intelgenete, fara soferi, pe soselele din Spania demonstrand cu un intreg convoi de masini ca tehnologia este suficient de avansata pentru a fi implementata. La test au participat trei vehicule autonome si doua TIR-uri. De fapt, numai primul TIR, cel care se afla in fruntea convoiului, a fost condus de un sofer. Restul masinilor nu au facut altceva decat sa copieze manevrele executate de primul vehicul. Au accelerat, franat si virat in acelasi timp, si asta fara ca persoana de la volan sa faca vreun gest.

Convoiul face parte din Proiectul SARTRE si a fost format dintr-un camion, un Volvo XC60, un Volvo V60 si un Volvo S60. Acesta a rulat pe un traseu de 200 de kilometri, la o distanta intre vehicule de sase metri si o viteza medie de 85 km/h.

"Este chiar amuzant sa ma uit la masinile care trec. Oamenii sunt destul de surprinsi atunci cand ma vad la volan cu o revista in mana. Se intorc si se intreaba cum de nu conduc", spune Linda Wahlstrom, manager al companiei producatoare, potrivit The Local.

Automobilele autonome sunt dotate cu o multitudine de sisteme de siguranta, camere, radar si senzori laser. Beneficiaza si de un sistem de comunicare wireless, prin intermediul caruia masina primeste informatii din mediul inconjurator.

Initiatorii proiectului spun ca dorinta lor a fost sa reduca consumul de combustibil, dar si numarul accidentelor datorate oboselii soferului, in special atunci cand acestia se deplaseaza pe distante lungi.

Proiectul trenurilor de masini denumit SARTRE (SAfe Road TRains for the Environment) a demarat in 2009 si are sustinerea a patru state membre UE si a sapte companii. Dupa testul din Spania, SARTRE se indreapta catre o noua etapa care are drept scop reducerea consumului de carburant. Pana in prezent, vehiculele de test au parcurs 10.000 de kilometri.

×