x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Puterea seductiei

Puterea seductiei

15 Feb 2005   •   00:00

SANATATE/FRUMUSETE

VANDA IONITOIU

Frumusetea: etalonul vesnic la care se raporteaza mintea a sute de mii de barbati. Dar ce te faci cand aceasta masura nu este unanim acceptata? De o lunga perioada de timp, noi, femeile, am incercat sa observam ce-i atrage mai mult pe barbati: o frumusete perfecta, dar intangibila, sau una naturala, necontrafacuta si accesibila. Raspunsul masculin este plin de conditionari subiective de genul: "Picioare lungi = trecem cu vederea nasul putin cam mare". Nimeni nu este perfect, asa ca, doamnelor, invatati sa va bucurati de ce v-a dat natura si sa va incredeti in farmecul personal.

O femeie inteligenta stie care-i sunt atuurile si invata sa se foloseasca de ele. Poate ca vine ea, frumusetea, din interior, dar un mic ajutor nu strica.

RASFATA-TE! Chiar daca nu te incadrezi in celebrul "90-60-90", evidentiaza-ti unicitatea. Fii cocheta si trateaza-te ca pe o printesa! O piele fina e la fel de atragatoare indiferent daca accesoriul e un trening sau un neglije sexy. O viata agitata lasa urme pe fata. Si de ce sa sufere tenul tau, cand poti sa faci o infuzie relaxanta? Pune 200 ml apa clocotita intr-un vas si adauga cateva picaturi de ulei de eucalipt sau lavanda. Apleaca-te asupra vasului si acopera-ti capul cu un prosop. Nu renunta la nimic care te face sa te simti bine. Chiar daca e vorba de o sedinta de masaj la care visai de mult sau un baton de ciocolata degustat la ora 8 seara.

PASTREAZA-TI PROSPETIMEA! Bea foarte multe lichide. Incearca sa respecti regula arhicunoscuta cu cele opt pahare de apa pe zi. Pe langa faptul ca iti hidrateaza pielea si da luminozitate fetei, unde mai pui ca iti umple stomacul si reduce pofta de mancare. Relaxeaza-ti musculatura contractata apeland la o baie fierbinte. Picura in apa din cada uleiuri hidratante si aromatice, iar la terminare pulverizeaza-ti fata si corpul cu apa minerala in care ai adaugat putin ulei de trandafiri. Cand esti stresata sau agitata, savureaza o bautura calmanta. Alege ceaiul verde, pentru ca are antioxidanti ce hidrateaza pielea. Lichidul fierbinte te va relaxa si-ti va da o senzatie de liniste si calm.

FII INDEPENDENTA! Femeia cu o atitudine dezinhibata este usor remarcata. Este considerata fascinanta, deoarece degaja carisma si sex-appeal. Nu exista nici o planta- minune care sa-ti dea puteri fantastice, dar un zambet larg si o privire vioaie vor actiona mereu ca un magnet. Nu face rabat de la a-ti valorifica frumusetea, dar ai grija sa nu treci de bariera fina care delimiteaza narcisismul.

Se spune ca atragi ceea ce gandesti. Daca te simti frumoasa, si cei din jurul tau te vor considera la fel. Ai incredere in puterea autosugestiei, dar, cel mai important, fa-ti din oglinda o prietena sincera si stabila si vei vedea ca farmecul tau nu va trece neobservat.

A FOST ODATA
In Grecia antica, frumoasa Elena avea ritualul ei de infrumusetare: isi peria parul de cinci ori pe zi, avea grija ca tenul sa fie in permanenta alb, cu mici tente rozalii, iar dupa baie corpul era bine masat cu ulei de masline, pentru mentinerea tineretii pielii. La inceputurile Imperiului Roman, patricienele isi exfoliau pielea cu nisip si ulei, dupa care se epilau total cu ceara. Pentru par, apelau la mese pe care le ondulau si le decolorau cu solutii din plante. Mult-invidiatele gene ale Cleopatrei erau machiate cu un amestec deteriorant, facut din dizolvarea dermatografului in apa cu lamaie.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul