x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Scrisori

31 Iul 2006   •   00:00
Scrisori

RETRAGEREA UNUI ASOCIAT DINTR-O SOCIETATE CU RASPUNDERE LIMITATA


Potrivit Constitutiei "cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere". Din acest principiu constitutional se desprinde ideea ca asa cum cetatenii sunt liberi sa se asocieze in diverse forme de asociere, la fel ei sunt liberi sa se retraga din asociere cu respectarea conditiilor prevazute de lege. Asadar, cererea de retragere a unui asociat intr-o societate cu raspundere limitata este legala, fiind conforma cu principiul libertatii de asociere.

Retragerea dintr-o societate comerciala reprezinta, in fapt, o stingere voluntara a raportului initial de asociere, drepturile si obligatiile asociatului retras urmand a fi astfel analizate in raport cu actele constitutive ale persoanei juridice infiintate prin acordul asociatilor, respectiv clauzele convenite in acest sens prin statut si prin contract in masura in care acestea nu contravin unor dispozitii imperative.

CONDITII. Potrivit art. 226 din Legea nr. 31/1990 asociatul in societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau in societatea cu raspundere limitata se poate retrage din societate in urmatoarele cazuri:
- in cazurile prevazute in actul constitutiv al societatii;
- cu acordul tuturor celorlalti asociati;
- in lipsa unor prevederi in actul constitutiv sau cand nu se realizeaza acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a tribunalului, supusa numai recursului, in termen de 15 zile de la comunicare.

DREPTURI. In situatia in care asociatul intr-o societate in nume colectiv, in comandita simpla sau in societatea cu raspundere limitata se retrage in baza unei hotarari judecatoresti, instanta judecatoreasca va dispune prin aceeasi hotarare si cu privire la structura participarii la capitalul social a celorlalti asociati.

Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru partile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociatilor ori de un expert desemnat de acestia sau, in caz de neintelegere, de tribunal.

Asadar, in cazul retragerii unui asociat dintr-o societate cu raspundere limitata intinderea drepturilor ce i se cuvin pentru partile sale sociale se calculeaza in raport cu valoarea reala a activelor la data retragerii, cu alte cuvinte, drepturile patrimoniale ale asociatului retras din societate se calculeaza in raport de valoarea reala a activelor de la data retragerii.
  • Stefanica, Dutu & Asociatii
    societate de avocati

    DRAGA REDACTIE
    Numele meu este Narcis si locuiesc in Bucuresti, in cartierul Salajan. In seara aceasta am fost nevoit impreuna cu sotia sa mergem pana in hypermarketul din Pantelimon pentru niste cumparaturi urgente. Fiindca am fost fiecare la serviciu astazi si nu avem masina personala, am ajuns in hypermarket aproape de ora inchiderii. Dupa ce ne-am rezolvat problemele si am pornit spre casa, am realizat ca era o ora destul de tarzie si nu mai aveam mijloace de transport in comun. In plus, aveam si cumparaturile destul de voluminoase, asa ca am hotarat sa luam un taxi.

    Din pacate, la fel ca noi au fost multi altii, care au golit statia de taxiuri din afara parking-ului, asa ca nu ne-a ramas decat sa alegem unul dintre "sacalii" care stau si vaneaza la intrare. Stiam ce ma va astepta, dar nu am avut de ales. Ne-am indreptat spre o Dacia 1310 pe a carei portiera era afisat pretul de 1,14 RON pe km.

    Taxiul respectiv purtand insemnele unei companii de taximetrie si numarul de indicativ 25, ni s-a parut a fi mai acatarii si am sperat sa fie un om cu capul pe umeri. M-am inselat, bineinteles! Taximetristul, dl M.N., avea probabil calculul facut, cu cat ii va face la buzunare pe "fraierii" care tocmai i-au picat in plasa.

    Cand m-am urcat in masina m-am uitat dupa autorizatie si, intr-un final, am descoperit-o prinsa in cheder in coltul din dreapta sus la parbriz, strategic pusa astfel incat sa fie partial mascata de parasolar. Nu sunt genul de persoana care sa se ia la harta cu lumea, ci incerc sa evit conflictele si situatiile periculoase ce pot degenera. In plus, eram si cu sotia si nu cred ca ar fi fost deloc nimerit sa ma cert cu taximetristul sau sa-i cer sa opreasca si sa coboram ca sa o luam pe jos.

    Cu cat ne apropiam de casa, ma uitam mai des la aparat cum acesta macina tot mai des. Daca stateam 10-20 de secunde la semafor, contorul inregistra 2.000 de lei vechi in plus. Situatia, desi penibila, m-a amuzat intr-un fel si am vrut sa vad pana unde duce nerusinarea omului. Cand am ajuns la domiciliu am constatat, fara sa ma surprinda, ca aceasta cursa de la Cora Pantelimon pana la Piata Trapezului, care in mod normal nu ar fi trebuit sa coste mai mult de 4,5 RON, m-a costat nu mai putin de 8,36 RON. Nu m-ar fi deranjat daca pe portiera respectivului taxiu ar fi fost afisat pretul adevarat si la fel daca pe aparat ar fi fost afisat tariful real. Aveam nevoie de un taxi si l-as fi luat indiferent de pret. Ce ma deranjeaza cel mai tare este ca noi, romanii, o tinem una si buna cu fraza "cum sa fac sa-l fac pe fraier". Nu saracesc dintr-o suta de lei, dar stau si-mi pun intrebarea: cat mai avem de gand sa-i mai suportam pe acesti nesimtiti? Ce fac autoritatile statului, care se bat cu pumnul in piept in preajma alegerilor? Unde sunt "banii nostri", domnule presedinte? Pentru ce v-am votat, onorabili guvernanti?

    Daca va uitati la lista de destinatari ai acestui e-mail, o sa vedeti ca mi-a luat ceva timp ca sa adun toate aceste contacte. Am facut-o pentru ca imi pasa si ma simt roman. Am facut-o pentru ca inca mai sper in Romania si in sansele ei alaturi de celelalte tari ale lumii. Am o matusa la tara, o femeie simpla din popor, dar care are o vorba mare: "Nu mai luam noi Moscova cu astia in veci!".

    Am avut rabdarea sa culeg adresele de mail de la cotidiane si televiziuni, pentru ca in momentul asta simt ca doar presa este singura care face ceva in ziua de azi. Sunt singurii care "misca ceva"!
    Cu stima, Narcis P., Bucuresti

  • Damian Eleonora, Dolj:
  • "Ce conditii trebuie sa indeplinesc pentru a putea beneficia de ajutorul social, deoarece primarul mi-a spus ca nu am dreptul sau ca nu indeplinesc conditiile impuse de lege, deoarece mama mea detine pamant si are si pensie? Mentionez ca eu nu am nici un fel de venit, iar pamantul nu este pe numele meu."
    RASPUNS: De la biroul de avocatura Stefanica, Dutu si Asociatii am primit urmatorul raspuns: "Potrivit Legii nr.416/2001 familiile si persoanele singure, cetateni romani, au dreptul la un venit minim garantat ca forma de asistenta sociala. Nivelul lunar al venitului minim garantat este de: a) 166 RON pentru familiile formate din doua persoane; b) 231 RON pentru familiile formate din trei persoane; c) 287 RON pentru familiile formate din patru persoane; d) 341 RON pentru familiile formate din cinci persoane; e) cate 23 RON pentru fiecare alta persoana peste numarul de cinci persoane, care face parte din familie, in conditiile prevazute de Legea nr. 416/2001. In situatia persoanelor singure, nivelul lunar al venitului minim garantat este de 92 RON. Cuantumul ajutorului social se stabileste ca diferenta intre nivelurile prevazute mai sus si venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Daca din calcul rezulta un ajutor social mai mic de 50.000 de lei, se acorda 50.000 de lei. Familiile si persoanele singure cu venituri nete lunare pana la nivelul venitului minim garantat beneficiaza de o majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social pe familie, in cazul in care cel putin un membru al familiei face dovada ca lucreaza pe baza de contract individual de munca sau conventie civila de prestari de servicii. Persoanele apte de munca din familiile pentru care se asigura venitul minim garantat vor efectua lunar, cel mult 72 de ore, la solicitarea primarului, actiuni sau lucrari de interes local fara a se putea depasi regimul normal de lucru. La stabilirea venitului net lunar se iau in considerare toate veniturile realizate, inclusiv cele care provin din indemnizatia de somaj, creante legale, conventii civile de intretinere aflate in executare, indemnizatii cu caracter permanent, alocatii de stat pentru copii, alocatii suplimentare pentru familiile cu copii, alocatii de intretinere pentru copiii incredintati sau dati in plasament, burse pentru elevi si studenti acordate in conditiile legii, precum si ajutorul care se acorda sotiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu. Daca familia are in proprietate terenuri, cladiri, spatii locative sau alte bunuri, mobile ori imobile, la stabilirea venitului net lunar al familiei se iau in considerare arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea, precum si veniturile care se pot obtine din valorificarea bunurilor respective, sub conditia pastrarii unei locuinte mini- me si a bunurilor necesare nevoilor familiale. In cazul familiei sau al persoanei singure care locuieste si gospodareste impreuna cu alte familii sau persoane singure si contribuie impreuna la achizitionarea sau la realizarea unor bunuri si a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea cuantumului ajutorului social se iau in considerare atat veniturile nete lunare proprii, cat si partea ce ii revine de drept din veniturile lunare nete realizate in comun de persoanele din gospodarie. Ajutorul social se acorda pe baza de cerere si acte doveditoare privind veniturile membrilor de familie. Cererea de acordare a ajutorului social, declaratia privind veniturile realizate de membrii familiei, precum si celelalte acte doveditoare se depun si se inregistreaza la primarul localitatii in a carei raza teritoriala locuieste titularul. Cererea de acordare a ajutorului social se solutioneaza in termen de 30 de zile de la data inregistrarii. In vederea solutionarii cererii de ajutor social primarul dispune, in mod obligatoriu, efectuarea anchetei sociale, care constituie proba legala pentru instantele judecatoresti, in legatura cu deschiderea dreptului sau respingerea cererii.

  • Poenar Magdalena, Hunedoara:
  • "Am 80 de ani si am fost casatorita timp de 40 de ani. Sotul meu a murit in august 2005, iar eu nu am lucrat, am fost casnica. El a avut o pensie de 4.400.000 de lei. In prezent, eu primesc o pensie de urmas de 1.400.000 de lei. Nu trebuia oare sa primesc mai mult?"
    RASPUNS: Potrivit specialistilor de la Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale si "conform prevederilor Legii nr. 19/2000, pensia de urmas se stabileste din pensia pentru limita de varsta sau din pensia de invaliditate de gradul I a sustinatorului decedat, la care se aplica procentele prevazute de lege, in functie de numarul de urmasi - in cazul unui singur urmas procentul este de 50%. Pentru verificarea corectitudinii stabilirii drepturilor de pensie, va indrumam sa va adresati Casei Judetene de Pensii Hunedoara, in arhiva careia se afla dosarul dvs. de pensionare".
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul social societate familiile