x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Scrisori

10 Ian 2006   •   00:00
Scrisori

10 ianuarie 2005

REGLEMENTAREA PUBLICITATII


Legea publicitatii prevede faptul ca publicitatea trebuie sa fie decenta, corecta si sa fie elaborata in spiritul responsabilitatii sociale si se interzice publicitatea care: a) este inselatoare; b) este subliminala; c) prejudiciaza respectul pentru demnitatea umana si morala publica; d) include discriminari bazate pe rasa, sex, limba, origine, origine sociala, identitate etnica sau nationalitate; e) atenteaza la convingerile religioase sau politice; f) aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnitatii si vietii particulare a persoanelor; g) exploateaza superstitiile, credulitatea sau frica persoanelor; h) prejudiciaza securitatea persoanelor sau incita la violenta; i) incurajeaza un comportament care prejudiciaza mediul inconjurator; j) favorizeaza comercializarea unor bunuri sau servicii, care sunt produse ori distribuite contrar prevederilor legale.

DISPOZITII SPECIALE. Legea 148/2000 privind publicitatea interzice:
- publicitatea explicita pentru produsele din tutun: a) difuzata in cadrul programelor de radiodifuziune si televiziune; b) pe prima si pe ultima coperta sau pagina din materialele tiparite in presa scrisa; c) pe biletele de calatorie pentru transportul public.
- publicitatea explicita pentru bauturile alcoolice: a) pe prima si pe ultima coperta sau pagina din materialele tiparite in presa scrisa; b) pe biletele de calatorie pentru transportul public.
Se interzice publicitatea pentru bauturile alcoolice si pentru produsele din tutun in incinta unitatilor de invatamant si a unitatilor de asistenta medicala sau la o distanta mai mica de 200 de metri de intrarea acestora, masurata pe drum public.
Publicitatea pentru bauturi alcoolice si pentru produsele din tutun nu este permisa in publicatii destinate in principal minorilor, in salile de spectacole inainte, in timpul si dupa spectacolele destinate minorilor. Publicitatea pentru bauturile alcoolice si pentru produsele din tutun nu este permisa nici in conditiile in care: a) se adreseaza minorilor; b) infatiseaza minori consumand aceste produse; c) sugereaza ca bauturile alcoolice sau produsele din tutun sunt dotate cu proprietati terapeutice sau ca au un efect stimulativ, sedativ ori ca pot rezolva probleme personale; d) da o imagine negativa despre abstinenta; e) evidentiaza continutul in alcool al bauturilor alcoolice, in scopul stimularii consumului sau face legatura intre alcool si conducerea unui vehicul; f) nu contine inscriptii-avertisment, in limba romana, pentru produsele din tutun.
- publicitatea substantelor stupefiante si psihotrope. Se interzice publicitatea, in alte locuri decat cele de comercializare, pentru orice tip de arme, munitii, explozivi, metode si mijloace pirotehnice, cu exceptia armelor destinate vanatorii sau sportului si a celor de panoplie.
Pentru produsele si serviciile destinate minorilor este interzisa publicitatea care: a) contine elemente ce dauneaza acestora din punct de vedere fizic, moral, intelectual sau psihic; b) incurajeaza in mod indirect copiii sa cumpere produse sau servicii, profitand de lipsa de experienta sau de credulitatea lor; c) afecteaza relatiile speciale care exista intre minori, pe de o parte, si parinti sau cadre didactice, pe de alta parte; d) prezinta, in mod nejustificat, minori in situatii periculoase.
Publicitatea este permisa numai pentru produsele medicamentoase care se elibereaza fara prescriptie medicala, pentru care materialele publicitare vor fi aprobate de Agentia Nationala a Medicamentului.

Stefanica, Dutu & Asociatii societate de avocati

  • Coman Ilie, Dambovita: "Am lucrat la Liceul Agricol Nucet, la centrala termica. Pot beneficia de spor de toxicitate?".
    RASPUNS: De la Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale am primit urmatorul raspuns: "Sporurile cu caracter permanent sunt cele acordate potrivit prevederilor Legii nr. 57/1974 si Legii nr. 49/1992. In aceasta categorie se incadreaza: sporul pentru conditii deosebite de munca; sporul de santier; indemnizatia corespunzatoare functiei de conducere; indemnizatia de conducere a echipei sau a brigazii de lucru; unele sporuri acordate personalului navigant din aviatia maritima sau aeriana; salarii tarifare majorate cu sume fixe sau procentual; indemnizatia acordata personalului din invatamant si din ocrotirea sanatatii pentru unele activitati prestate in afara functiei de baza. Dovada acestor sporuri poate fi facuta cu carnetul de munca sau cu adeverinte eliberate de angajatori sau de catre detinatorii arhivelor acestora. In cazul in care aceste sporuri nu sunt inregistrate in carnetul de munca, pot fi luate in considerare pe baza adeverintelor emise de unitate si care trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente: denumirea unitatii, perioada in care s-a lucrat, cu indicarea datei de incepere si incetare a raportului de munca, functia, meseria sau specialitatea exercitata, denumirea sporurilor, procentul sau suma acordata si perioada in care a primit sporul si temeiul in baza caruia s-a acordat. Adeverintele vor purta numar, data eliberarii, stampila unitatii, precum si semnatura celui care angajeaza (unitatea sau persoana delegata in acest sens de catre conducerea unitatii). In situatia in care ati beneficiat de acest spor cu caracter permanent, unitatea angajatoare este abilitata sa elibereze adeverinta conform prevederilor legale in vigoare".

  • Emanuela Gheorghe, Bucuresti:
  • "In blocul numarul 56 din Aleea Ilia numarul 3, Sectorul 2, din Bucuresti, RADET a dispus intreruperea energiei termice in plina iarna. Acest bloc are o datorie la RADET de doua miliarde (lei vechi) de aproximativ cinci ani, bani delapidati de fosta administratora a blocului. Locatarii au platit intretinerea la administratia blocului, in schimb aceasta nu a achitat facturile la RADET. Acest fapt a fost aflat de catre locatari cand RADET a oprit furnizarea apei calde menajere. S-a inlocuit administratora, s-a facut ordine, s-au executat diferite imbunatatiri, dar locatarii nu pot plati inca o data banii delapidati de fosta administratora, care a disparut, si-a vandut apartamentul din acest bloc si nu e de gasit. Ca atare, RADET a luat hotararea la data de 15.11.2005 de a opri si caldura in acest bloc, in plina iarna. Nu stiu cat de legala este hotararea RADET, dar este absolut inuman pentru niste oameni nevinovati, care si-au platit intretinerea. In bloc locuiesc batrani si copii care vor fi expusi la frigul iernii. Nu stiu daca RADET are voie sa puna in pericol viata si sanatatea locatarilor sau sa puna in pericol siguranta instalatiilor de utilizare prin neluarea masurilor de protectie impotriva inghetului. Va rog sa ne informati daca aceste masuri sunt legale, ce se poate face pentru a rezolva situatia".
    RASPUNS: Potrivit specialistilor de la Liga Asociatiilor de Proprietari Habitat, "in aceasta situatie trebuie sa cereti RADET, prin reprezentantul dumneavoastra legal, o reesalonare a datoriilor, conform posibilitatilor reale de plata. In acelasi timp, trebuie sa actionati in Justitie urmatoarele persoane: contabilul (daca exista), presedintele Comisiei de cenzori, presedintele Asociatiei de Proprietari, care vor raspunde in solidar cu fosta administratora, pentru ca nu si-au indeplinit atributiile ce le reveneau prin lege si au permis, prin faptul ca nu au exercitat un control riguros asupra activitatii angajatului respectiv, sa se perpetueze aceasta situatie".

  • Stanciu Dobre, Popa Dumitru, Galbinasu Gheorghe, Trepadus Ion, Tacutu Marin, Iacob Petre, Calarasi:
  • "Suntem veterani de razboi decorati cu «Barbatie si credinta». Va rugam ca in locul celor 0,50 ha de teren arabil ce ne reveneau din acel 1 ha conform Legii 44/1994 sa uzati de Hotararea de Guvern numarul 1301/2004 si Legea 247/2005, anexa 40, care prevede ca se poate compensa terenul neatribuit, valoric. Va rog sa ne ajutati, deoarece nu stim ce sa facem in acest sens".
    RASPUNS: Va indrumam sa va adresati la Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi, cu adresa in Str. Grigore Cobalcescu 28, telefon 021-315.75.60.

  • Oprise Sofia, Hunedoara:
  • "As dori sa stiu daca fiul meu, in varsta de 23 de ani si jumatate, absolvent al unei facultati de la Universitatea din Petrosani va putea beneficia, pe durata Masteratului, adica doi ani, de pensie de urmas dupa tatal sau, care a decedat in 1997".
    RASPUNS: De la Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale am primit urmatorul raspuns: "Potrivit sectiunii B, art. 20 al Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, care a intrat in vigoare la 1 aprilie 2001, pensia de urmas - reglementata la art. 66, lit. b) din lege - se acorda copiilor care urmeaza cursurile unei singure institutii de invatamant universitar, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani. Intrucat fiul dvs. frecventeaza cursurile de Masterat, care in acceptiunea legii nu sunt avute in vedere pentru acordarea pensiei de urmas, apreciem ca nu exista temei legal pentru solutionarea favorabila a solicitarii dumneavoastra".
    ×