x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Scrisori - 4 aprilie 2005

Scrisori - 4 aprilie 2005

03 Apr 2005   •   00:00
Cristea Titus, Tecuci, jud. Galati:
"Dupa 1989, datorita greutatilor, am ramas cu restanta la intretinere la Asociatia 6A locatari. In anul 2002 am fost obligat sa platesc Asociatia, aveam ca datorii 4.913.016 lei si penalitati 5.229.701 lei. Dupa sentinta din luna septembrie 2002 am achitat Asociatiei suma de 5.324.516 lei pretentii si cheltuieli de judecata. Au ramas penalitatile de 5.229.701 lei, pe care nu le-am putut plati, fiind pensionar si bolnav. De atunci sunt cu platile la zi. In mai 2004 a aparut OG 37 publicata in Monitorul Oficial si care spune in articolul 1, alineatul 4, «Persoanele juridice prevazute la alineatul 1 care platesc integral contravaloarea facturilor reprezentand obligatiile curente si restante pentru consumul de energie electrica, termica, apa, gaze pana la 30 iunie 2004 beneficiaza de anularea penalitatilor si majorarilor de intarziere». Asociatia de locatari din care fac parte a achitat obligatiile curente si restante si a beneficiat de anularea penalitatilor in valoare de 544.828.852 lei. Atunci noi, pensionarii, ne-am bucurat in zadar. In septembrie 2004 Asociatia de locatari da la executorul judecatoresc sentinta din 2002 si este pusa in aplicare. Se face oprire din pensie, iar Asociatia motiveaza ca noi, locatarii, suntem persoane fizice, nu juridice, si de aceea nu beneficiem de OG 37, desi in aceasta nu se face diferenta intre persoane fizice si juridice. Va rugam sa ne raspundeti la urmatoarele intrebari: locatarii care sunt membri ai Asociatiei si mai au penalitati de platit beneficiaza de OG numarul 37/2004, adica de anularea lor? Executarea silita este legala dupa aparitia OG 37, care anuleaza penalitatile? Cine poate da o hotarare care sa oblige Asociatia sa aplice OG 37/2004 si sa restituie sumele incasate ilegal?".

RASPUNS: Potrivit specialistilor de la Liga Asociatiilor de Proprietari - Habitat, "din pacate, OG nr. 37/2004 nu a avut aplicabilitate la Asociatiile de Proprietari, astfel incat dansii nu au putut beneficia de anularea penalitatilor. Este corect raspunsul primit la demersurile anterior efectuate".

Felicia Dima, Bucuresti:
"Apelez la dumneavoastra pentru a va prezenta situatia unui copil de 15 ani care traieste si invata in conditii inumane. Este vorba de Alexandra Dumitrescu, clasa a IX-a la liceul «D. Bolintineanu». Din cauza neintelegerilor dintre unchiul si tatal ei, traieste si invata fara electricitate, apa si gaze. Locuieste in aceeasi curte cu unchiul ei, in Sectorul 5, iar acesta a taiat gazele, apa si curentul electric. Tatal ei este operat de cancer, are diabet si insuficienta cardiaca, fiind pensionat pe caz de boala. Cu toate demersurile facute de tatal ei la institutiile statului, nu a putut sa obtina aprobare pentru deschiderea gazelor, a curentului electric. Este ingrozitor ca un copil care doreste sa invete sa nu aiba conditiile necesare. Va rog sa intreprindeti o ancheta sociala la fata locului si poate veti intrezari o solutie".

RASPUNS: Trebuie sa mergeti la Primaria Sectorului 5 si sa solicitati o ancheta sociala.

Barcan Gheorghe, Roman:
"Sotia mea este gravida in luna a cincea si a lucrat cu jumatate de norma din iunie 2003 pana in decembrie 2004, cand a trecut pe norma intreaga. Poate sa beneficieze de inemnizatie de maternitate?".

RASPUNS: Sotia dumneavoastra poate sa beneficieze de indemnizatie doar daca are zece luni lucrate consecutiv cu norma intreaga.

Florescu Elena, Bucuresti:
"In septembrie 2004 mi-a murit sotul. La 10 octombrie 2004 am depus la Casa de pensii dosarul cu actele necesare pentru pensia de urmas a fetitei mele, care este in clasa a X-a. La inceputul lunii ianuarie am mers la Casa de Pensii pentru a cere informatii legate de pensie, iar dansii mi-au spus ca voi primi decizia in doua saptamani, dar a trecut o luna si nu primesc nimic. Ce sa fac pentru a urgenta rezolvarea lucrurilor?".

RASPUNS: Pentru a afla ce se intampla, trebuie sa va adresati Casei de Pensii a municipiului Bucuresti sau, daca nu rezolvati nimic, la Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, cu adresa in Strada Latina numarul 8, Sector 2, Bucuresti, telefon Infoline - 021-250.91.11.

Ghita Niculae, Bucuresti:
"Am certificat medical de handicap, gradul II, permanent si accentuat. Acum doi ani, in august 2002, am depus un dosar pentru a fi scutit de impozitul pe apartament si pe masina. Astfel, de atunci nu am mai platit impozitele. Dar anul acesta mi-a venit de la Primaria Sectorului 3 ca am de platit impozitul la apartament pe anul 2003, dar nu si cel pentru masina. A mers sotia mea la Circa Financiara pentru a se lamuri, dar nu i s-a zis decat ca trebuie sa faca un alt dosar. Nu inteleg de ce trebuie sa platesc eu, pentru ca dansii mi-au pierdut dosarul? Ce sa fac?".

RASPUNS: De la Directia venituri, impozite si taxe locale a Sectorul 3 am aflat ca dosarul dumneavoastra nu a fost pierdut, ci, pana in anul 2004, cand a aparut Noul Cod Fiscal, persoanele cu handicap erau obligate sa depuna in fiecare an dosarul cu actele necesare. Daca nu ati facut acest lucru, nu aveti cum sa fiti scutit din urma. Acum insa trebuie sa mergeti la unitatea la care sunteti arondat, o singura data, sa depuneti toate actele doveditoare si veti fi scutit incepand cu luna urmatoare.

Benegui Ilie, Bucuresti:
"Sunt veteran de razboi, am luptat cu Regimentul 18 Vanatori de munte, am indurat toate greutatile, dar nu am dezertat. Am fost decorat cu Decoratia Barbatiei si Credintei, dar si cu Decoratia Victoria Sovietica, in conformitate cu Legea 44/1994. Am dreptul la primirea unui teren de 500 mp in Bucuresti, dar nu stiu cum sa intru in posesia lui. Va rog mult sa ma ajutati sa primesc ceea ce in mod normal mi se cuvine".

RASPUNS: Pentru a beneficia de acel teren sau de suma stabilita de Guvern in locul acestuia, trebuia sa depuneti un dosar la primarie cu toate actele necesare. Cel mai bine ar fi sa va adresati dumneavoastra Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, la telefonul 021- 315.75.60, pentru a oferi mai multe detalii.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul bucuresti