x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Sistem - Elev la o scoala elvetiana

Sistem - Elev la o scoala elvetiana

01 Oct 2006   •   00:00
Sistem - Elev la o scoala elvetiana

Mitul elevului model de la o scoala elvetiana, frumos prezentat in filme, ar trebui adus la realitatea zilnica.

Cora Saurer Chioreanu
Elvetia

Moda de a-ti trimite copilul la scoala in Elvetia nu este de ieri, de azi, spune Cora Saurer Chioreanu, presedintele organizatiei de promovare a culturii, limbii si imaginii romanesti, RO-CHance.

"Din pacate, nu multe din institutiile asa-zise elvetiene au de-a face cu pedagogia lui... Pestalozzi. Dupa 18 ani de dascalie elvetiana, prin toate tipurile de scoli, pot spune ca a-ti da plodul la un liceu elvetian este un joc de ingeniozitate mai solicitant decat multe altele.

NIVEL. Sistemul scolar elvetian este un sistem cantonal si toata educatia elevilor este legata de traditia locului. Selectia se face foarte devreme, pe la 12 ani, cand copilul, pe baza raportului scolar, este indreptat spre varf (progimnaziu si gimnaziu = echivalentul liceului) sau spre scoala de cultura generala, care dureaza in medie zece ani, dupa care tanarul poate incepe o ucenicie. Cei ce nu au trecut aceasta selectie la prima... sita au posibilitatea de a da un examen de admitere la liceu, unde sunt in genere promovati 60%-70% din candidati, pe termen de sase luni. Daca trec primele sase luni fara corigenta, pot continua si termina liceul de stat. Programul scolar este foarte exigent, limbile straine, latina, matematicile superioare sunt materii obligatorii pentru absolvire. A intra intr-un liceu elvetian este un parcurs foarte dificil, doar 5% din populatia de varsta scolara au un bacalaureat.

MANA CEREASCA. Celalalt tip de scoala, arbitrar numita elvetiana, este o institutie particulara, cu program anglo-american, un fel de baby-sitting international de lux al alesilor. Aici costurile sunt in jur de 3.000 de euro pe luna, in regim de internat, infrastructura scolii variind de la o institutie la alta. Elevii acestor institutii traiesc un moment privilegiat al existentei lor, cu un ritm de viata apropiat de cel al taberelor scolare din Romania, cu multe activitati extracurriculare bazate pe sport, excursii, arte si informatica. Sunt si cateva internate cu traditie, scoli catolice, unde programul de invatamant se apropie de cel al scolilor de stat, dar aici nu intra cine vrea, si limbile nationale sunt limbi de predare (germana, franceza), engleza fiind limba straina. Acestea din urma sunt frecventate de un public germanofon, cu mult mai exigent decat cel al scolilor internationale.

PARCURS. Nivelul de disciplina depinde de la o institutie la alta. Unele au un regim cazon. Copiii sunt "inchisi" in timpul satamanii, tocmai pentru ca multi dintre elevii de internat sunt cazuri disciplinare, elevi eliminati din institutii de stat sau cu probleme de invatare. Ce inseamna pentru un tanar a trece printr-o astfel de scoala? Cu siguranta, orice altceva decat studiu sau pregatire pentru o universitate de renume. Inseamna un parcurs concurential al averii parintilor si, mai mult decat atat, o retea de cunostinte internationale, care pentru un om de afaceri conteaza mai mult decat o diploma. Relatia profesor elev este perturbata prin pretul enorm al scolii, elevul avand o atitudine foarte similara cu cea neociocoiasca din Romania, "eu platesc si pe banii mei fac ce vreau". Elevul este un client si este rege...

INVATATURA SI EDUCATIE. Cei care intr-adevar vor sa invete pot beneficia de un regim de preceptorat, unde se lucreaza in grupuri de doi-trei elevi, un fel de sistem de meditatii in interiorul scolii, si intr-adevar acesti copii au o sansa extraordinara, pentru ca profesorii din sistemul preceptoral provin din mari universitati ale lumii, cu un exceptional bagaj de cunostinte stiintifice si educationale. In final, toti specialistii romani care au fost angajati in ultimii ani in strainatate au fost elevi ai scolilor de stat romanesti, s-au descurcat de minune prin inteligenta lor, munca lor si rezultatele la examene!
×
Subiecte în articol: scoala lumea copiilor