x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Stiri

17 Apr 2006   •   00:00
DEPRESIE. O afectiune de care sufera o mare parte a populatiei mai ales in sezonul rece, depresia poate fi vindecata numai printr-o colaborare stransa cu medicul curant. In urma unor studii s-a demonstrat ca psihoterapia si tratamentul medicamentos au rezultate mai bune cand medicul si pacientul formeaza o adevarata echipa. "La aproximativ doua treimi dintre depresivi se observa o reducere a simptomelor, datorita comunicarii foarte bune cu medicul psihiatru. In plus, pacientii isi iau intotdeauna pastilele", arata prof. dr. A. John Rush, de la Universitatea din Texas.

FUMATORI. Persoanele care renunta la fumat tusesc foarte mult. "Tusea paradoxala", dupa cum o numesc specialistii, este o reactie normala a organismului dupa ce ati scapat de viciul fumatului. Ea dispare de la sine dupa 3-4 saptamani. Explicatia acestei reactii a aparatului respirator este ca fumul de tigara reduce activitatea cailor respiratorii. In momentul cand ati renuntat la tigara, se reia activitatea normala, iar secretiile produse de fumat sunt eliminate.

GRIPA AVIARA. OMS acuza inca o data lipsa de transparenta a Chinei in gestionarea crizei gripei aviare. "Situatia in China este confuza, informatiile sunt contradictorii", a avertizat Julie Hall, expert in boli contagioase al OMS. Organizatia regreta aceasta situatie care ar putea intarzia crearea unui vaccin uman contra gripei aviare. China se ambitioneaza sa puna la punct propriul vaccin.

TUBERCULOZA. Lupta contra tuberculozei inseamna in primul rand depistarea la timp. Or, majoritatea bolnavilor din tarile in curs de dezvoltare nu au acces la un diagnostic rapid si precis, se arata intr-un raport OMS. "In fiecare an, 1,7 milioane de persoane mor pentru ca infectia cu bacilul Koch nu a fost diagnosticata sau acest lucru s-a intamplat prea tarziu pentru a mai putea fi tratata." 80% dintre bolnavii cu TBC traiesc in tarile sarace.

CONTRACEPTIVE. O echipa de cercetatori americani si italieni au dezvoltat o molecula, numita Adjudin, care poate bloca procesul de dezvoltare a spermei, instaland infertilitatea. Oamenii de stiinta garanteaza ca procesul este reversibil si nu exista efecte secundare. "Anticipam ca aceasta componenta va putea fi inclusa intr-un contraceptiv pentru uz uman", a declarat profesorul Dolores Mruk, de la Centrul pentru cercetari biomedicale din New York, coordonatorul acestui studiu.

FOTOTERAPIE. Cercetatorii britanici au inventat un plasture care trateaza cancerul de piele. Noua tehnologie este o adaptare a tratamentului cu lumina intensa, utilizat in mod conventional in cazul pacientilor cu cancer de piele. Plasturele se lipeste pe zona afectata si emite lumina, avand atasata o baterie. Profesorul James Ferguson, seful unitatii de fotobiologie de la Spitalul Ninewells din Dundee si coautorul studiului, a declarat ca testele-pilot i-au demonstrat deja eficacitatea.

Site-uri

  • www.apiterapie.ro – Societatea Romana de Apiterapie
  • www.nationalfitness.ro – centru de fitness, aerobic, cardio, tae-bo, pilates, programe de relaxare si de slabire
  • www.umft.ro – Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes" Timisoara
  • www.romedic.ro – Ghid de sanatate si medicina
  • www.dsb.ro – Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti
  • www.medicina-estetica.ro – Societatea Romana de Medicina Estetica
  • www.edr.ro – Informatii utile despre boli
  • www.srmfr.ro – Societatea Romana de Medicina Fizica si Recuperare
  • Dictionar

  • Garou – Legatura stransa in jurul unui membru, al carei scop este de a intrerupe circulatia sangvina intr-o portiune a membrului.
  • Hemodializa – Metoda de epurare a sangelui cu ajutorul unui rinichi artificial. Hemodializa este folosita adesea in anumite cazuri de intoxicatie grava, dar este mai ales tratamentul major al insuficientelor renale acute si cronice.
  • Sursa: Dictionar de medicina Larousse, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 1998
  • ×
    Subiecte în articol: info