
Doi angajați ai primăriei din comuna Ștefan cel Mare din Vaslui au căzut într-o fosă septică, miercuri.
Pompierii anunță că una dintre victime, un bărbat de aproximativ 57 de ani, a fost declarată decedată.
O altă victimă, un bărbat de 54 de ani, a fost extrasă în stare critică. Acestuia i-au fost aplicate manevre de resuscitare, care au avut succes, iar bărbatul este transportat de o ambulanță SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Centrul Infotrafic anunță că pe DN 15D Vaslui-Podeni, în zona localității Ștefan cel Mare, județul Vaslui, traficul se desfășoară pe un singur sens, alternativ, dirijat de polițiști, pentru a permite intervenția de extragere a două victime dintr-o fosă septică aflată în apropierea părții carosabile.
Intervenția este în desfășurare.
(sursa: Mediafax)
