x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri

30 Sep 2008   •   00:00

HIPERTENSIUNE. În viitor, veninul de albine poate fi folosit pentru fabricarea de noi medicamente contra hipertensiunii. Cercetătorii de la Universitatea Pensylvania au testat veninul de albine în condiţii de laborator şi au ajuns la concluzia că veninul poate contribui la controlarea ritmului cardiac şi la scăderea tensiunii arteriale. În prezent, veninul de albine este folosit ca antiinflamator în durerile reumatice, în afecţiunile osteoarticulare. Acţiunea terapeutică a veninului este explicată prin conţinutul de melitină al acestuia. Melitina este o substanţă cu proprietăţi antiinflamatoare, care stimulează secreţia de cortizol – un hormon antiinflamator.



HIPERTENSIUNE. În viitor, veninul de albine poate fi folosit pentru fabricarea de noi medicamente contra hipertensiunii. Cercetătorii de la Universitatea Pensylvania au testat veninul de albine în condiţii de laborator şi au ajuns la concluzia că veninul poate contribui la controlarea ritmului cardiac şi la scăderea tensiunii arteriale. În prezent, veninul de albine este folosit ca antiinflamator în durerile reumatice, în afecţiunile osteoarticulare. Acţiunea terapeutică a veninului este explicată prin conţinutul de melitină al acestuia. Melitina este o substanţă cu proprietăţi antiinflamatoare, care stimulează secreţia de cortizol – un hormon antiinflamator.

LARINGITĂ. Poluarea şi fumul de ţigară sunt cauze ale laringitelor cronice, arată specialiştii de la Academia americană de otolaringologie. Aerul poluat pe care îl respirăm şi fumul de ţigară provoacă îngroşarea vocii, tuse şi inflamarea cronică a laringelui. Până nu demult, medicii puneau laringita pe seama infecţiilor virale sau a suprasolicitării corzilor vocale. Laringita cronică se manifestă printr-o voce răguşită, surdă.

CONDAMNARE. Un medic spaniol care a infectat cu hepatită C peste 200 de pacienţi a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare, o cifră-record. Medicul anestezist Juan Maeso a lucrat în patru spitale din Valencia în perioada 1988-1997, timp în care a infectat cu hepatită C 275 de persoane. Juan Maeso suferea de hepatită C şi folosea aceeaşi seringă atât pentru sine, cât şi pentru pacienţii cărora le făcea anestezie.

PARACETAMOL. Administrarea de paracetamol copiilor mai mici de 4-5 ani creşte riscul de astm bronşic de natură alergică la vârstă şcolară. Paracetamolul administrat pentru scăderea febrei creşte riscul de reacţii alergice cu 50%, arată un studiu publicat în revista britanică The Lancet. În studiu au fost incluşi 200.000 de copii, din 31 de ţări. "Copiii care au luat frecvent paracetamol sunt predispuşi la reacţii alergice, astm bronşic, rino-conjunctivită", spune dr Richard Beesly, coordonatorul studiului.

SHOPPING. Dependenţa de cumpărături poate deveni boala societăţii contemporane, arată un sondaj efectuat la Universitatea Illinois (SUA). Sondajul a demonstrat că 10% dintre persoanele adulte cu studii superioare sunt dependente de cumpărături. Potrivit sondajului, acestor persoane ar trebui să li se interzică să iasă din casă cu portofelul în geantă. Psihologii de la Universitatea Illinois au făcut portretul-robot al persoanei dependente de cumpărături: persoane complexate, stresate, cu înclinaţie către depresie.

ADOLESCENŢI. Pe fondul alimentaţiei dezechilibrate şi al obezităţii, tot mai mulţi copii şi adolescenţi americani suferă de litiază renală (pietre la rinichi). Alimentaţia bogată în sare, consumul excesiv de băuturi de tip cola şi sedentarismul au dus la o adevărată epidemie de obezitate şi diabet de tip II în rândul copiilor şi adolescenţilor din SUA. Pe acest fond s-au înmulţit şi cazurile de calculi renali, avertizează pediatrii de la Spitalul de copii din Boston şi de la Centrul de copii "John Hopkins" din Baltimore (SUA).

PREMIERĂ.
La Centrul de chirurgie al Universităţii California a fost efectuată prima operaţie de micşorare a stomacului, intervenţia chirurgicală efectuându-se prin vagin. Pacienta, o tânără de 29 de ani, suferea de obezitate severă. Metoda permite limitarea duratei de spitalizare, evitarea complicaţiilor şi a cicatricelor postoperatorii. Prin această intervenţie, stomacul poate fi micşorat cu până la 80%.

FRUCTE. Ananasul crud împiedică depunerile de grăsimi pe pereţii vaselor sangvine şi în acelaşi timp ne ajută să slăbim. Un studiu efectuat la Universitatea Oslo (Norvegia) a arătat că ananasul conţine bromelaină, o enzimă care îmbunătăţeşte digestia şi are proprietatea de a arde grăsimile. De asemenea, ananasul crud conţine 83%-84% apă, astfel explicându-se proprietăţile diuretice ale fructului. Cercetătorii norvegieni recomandă o cură cu ananas pentru eliminarea apei în exces din ţesuturi.

PLANTE. Persoanele mai plinuţe pot apela la plante cu proprietăţi diuretice (coada-calului, troscot, strugurii-ursului, brusture, talpa-gâştei) pentru a pierde kilogramele în plus. Aceste plante ajută la eliminarea din ţesutul adipos a excesului de lichid. Pentru scăderea poftei de mâncare sunt recomandate seminţele de in sau rădăcinile de nalbă-mare. De asemenea, supraponderalilor şi obezilor le sunt recomandate curele cu algele marine (spirulina), ştiut fiind că algele sunt un foarte bun mijloc de eliminare a toxinelor din organism.

APARIŢII EDITORIALE

În Colecţia "Să fii sănătos" a Editurii Curtea Veche a apărut volumul "La ce să te aştepţi când eşti însărcinată" de Heidi Murkoff, Arlene Eisenberg, Sandee Hathaway. Volumul este un ghid al sarcinii care răspunde încurajator la problemele ridicate de mamele şi taţii în devenire, începând de la stadiul de planificare şi până în perioada postpartum. Cartea "La ce să te aştepţi când eşti însărcinată" este clară şi cuprinzătoare, fiind structurată pentru fiecare lună de sarcină. Cuprinde tot ce este nou în sarcină, naştere şi stilul de viaţă al viitorilor părinţi, conţine un plan complet al perioadei dinaintea concepţiei, informaţii despre alegerea medicului, alternative pentru naştere, a doua sarcină, gemeni, sex în timpul sarcinii şi modul de soluţionare a unor probleme mai mult sau mai puţin frecvente din sarcină. În plus, autoarele ne oferă o secţiune pentru mamele care lucrează, un capitol extins pentru taţii în devenire, o dietă actualizată a sarcinii, ilustraţii ale progreselor copilului dumneavoastră lună de lună, ghiduri pas cu pas ale travaliului şi naşterii, ale perioadei postpartum şi alăptatului. "Această carte ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru părinţii în devenire", arată dr Richard Aubry, profesor şi director al Catedrei de Obstetrică Academică şi Comunitară de la Universitatea Medicală de Stat din New York.



SITE-URI


www.sfatulmedicului.ro – Ştiri medicale, articole de specialitate, informaţii despre diverse boli.

www.suub.ro – Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

www.sindromdown.ro – Reţeaua Naţională de Sindrom Down

www.cmr.ro – Colegiul Medicilor din România

www.salvaticopiii.ro – Fundaţia Salvaţi Copiii România

www.sangepentruviata.ro – Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sânge

www.snn.ro – Societatea Naţională de Neuroştiinţe



DICŢIONAR

• LAPSUS – Eroare comisă în vorbire sau în scriere, care constă în înlocuirea unui cuvânt aşteptat cu un alt cuvânt.

• MICROFTALMIE – Micime congenitală a unui ochi sau a ambilor ochi, provocată de o oprire a dezvoltării intrauterine.

• RINOFIMĂ – Afecţiune dermatologică a nasului, caracteristică pentru rozacee (acnee care se traduce prin dilatarea micilor vase cutanate şi formarea de papulopustule pe faţă).

Sursa: Dicţionar de medicină Larousse, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998

×
Subiecte în articol: info