x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Svenska

0
Autor: Toma Roman Jr 13 Ian 2008 - 00:00
Svenska


Anul trecut am ajuns prin Bulga­ria, cu treabă. Trebuia să iau le­gătura cu comunitatea ro­mâ­neas­că din Sofia şi să fac un reportaj. S-a întâmplat o defec­ţiu­ne şi practic a trebuit să pierd două zile în capitala fra­ţilor bulgari până să ajung la co­mu­nitatea izolată care mă interesa.

Anul trecut am ajuns prin Bulga­ria, cu treabă. Trebuia să iau le­gătura cu comunitatea ro­mâ­neas­că din Sofia şi să fac un reportaj. S-a întâmplat o defec­ţiu­ne şi practic a trebuit să pierd două zile în capitala fra­ţilor bulgari până să ajung la co­mu­nitatea izolată care mă interesa.

Un român binevoitor care se mai peregrinase prin Bulgaria îmi indicase încă de la Bucureşti să mă duc, dacă am timp de pierdut, în nişte câr­ciumi aflate într-un tunel amplasat lângă un magazin mare (un fel de Unirea), botezat Zum. M-am dus acolo pe la prânz să mănânc ceva. Mă instalasem într-o bodegă şi o ţigancă vopsită blondă mi-a întins un meniu scris numai cu litere chirilice.

Neînţeles

M-am chinuit să descifrez ce scria la capitolul mâncăruri şi n-am priceput neam. Am întrebat-o pe chelnăriţă, în engleză, ce mi-ar recomanda şi a dat din umeri, după care a orăcăit ceva care suna cam aşa: “Crâc, guliamata prostu’ plici, bârzu”. Cunoştinţele mele de bulgară se rezumau la “jol carton”, “zasada” şi “edin na nula”, de pe vremea când mă uitam la meciuri, pe vremea îm­puşcatului, la televiziunea vecină şi pretenă. Mi-am dat seama că nu îmi pot folosi la mare lucru, aşa că m-am apucat să buchisesc lista de băuturi, unde vodca era vodcă, şliboviţa aşijderea, numai berea era “pivo”. Am început cu tărie, am stins cu bere şi am repetat figura. Cum era pe stomacul gol, m-am ameţit destul de repede. Mă înveselisem şi simţeam nevoia să comunic. În plus, aveam senzaţia că am devenit brusc poliglot. Când a apărut fata pentru a treia comandă, i-am zis: “Tu, nema bulgarski, tu blondinka, svenska! Beautiful!”.

Nu ştiu ce mi-a răspuns, dar a bolborosit ceva cu un aer încântat-sa­tisfăcut. I-am spus că vreau “dve vodca, edin cola!”. Când s-a întors cu mi­nu­natele produse, am tras cel de-al doilea scaun de la masă şi i-am făcut semn să se aşeze. Cum nu mai erau alţi clienţi în afară de mine, s-a executat. I-am întins unul dintre paharele de vodcă şi cola, dar a făcut semn că nu vrea, s-a ridicat şi a revenit cu un fel de lichior, bănuiesc, ceva roz cu miros de pastă de dinţi. Am început să-i explic, prin semne, că am venit să scriu nişte reportaje şi că-s singur pe lumea bulgă­rească. Nu cred că pricepea ceva, dar mă urmărea cu o privire de căţel inte­ligent. Comunicarea a început să devină mai fluentă după ce am început să o mângâi pe picioare.

S-a complicat puţin treaba când am încercat să o sărut pe gură. A făcut semn cu mâna că nu, şi a arătat înspre bar, în spatele căruia stătea o babă. Nu am înţeles dacă era contrar normelor de protecţie a muncii sau nu îi era teamă să fie turnată unui bulgar gelos. Mi-a şopocăit în ureche “hotel!” şi mi-a arătat pe ceasul de la mână că putea să plece peste vreo două ore. A trebuit să mai atârn la masă şi să mă plictisesc în tot acest timp, fiindcă mai apăruseră nişte clienţi şi proaspăta mea ami­că avea de lucru. Imediat după ce trecuse termenul ară­tat pe ceas, am văzut că a apărut o altă chel­ne­riţă, pr­o­babil cea de schimb. Am ieşit şi am aşteptat în faţa câr­ciumii. “Sue­de­za” a apărut re­­pe­de şi m-a apu­cat de braţ.

Engleză

Am luat un taxi până la Hotelul Rodina, unde campasem. Ca să mă dau boier, am lăsat trei leva, destui bani, bacşiş şoferului. Ajunşi în cameră, nu am aşteptat prea mult. Am dezbrăcat-o şi am început să ne zbenguim. Se părea că o face cu pasiune, era plină de vivacitate. Abia în pauza postcoitală, am aflat după metoda Tarzan (“Me, Toma! You?”) că o cheamă Iordana. Ca să fiu un domn până la capăt, am dat iama în minibarul destul de scump al hotelului, de unde am scos o sticlă cu vin şi câ­teva mostre de whisky. După al treilea număr, înainte să adorm, mă gândeam la dragostea transfrontalieră care învinge barierele de limbă şi eram sa­tisfăcut că datorită metalimbajului meu şarmant am făcut zob cordul bulgăroaicei. Eram victorios şi m-am visat în chip de sultan posesor de harem şi cămile de curse. De dimi­neaţă pe la şapte am fost trezit cu nişte ghionţi în coaste. Iordana a făcut iar “bârzu” şi apoi a zis şi “robota”, de unde am dedus că intra în tură de dimineaţa. M-am uitat la ea cum se îmbracă şi după asta a vorbit cu accent oxfordian: “Eighty leva for sex!”. Erau probabil singurele cuvinte englezeşti pe care le ştia. I-am dat banii năucit şi a plecat bodogănind ceva. Toată construcţia mea mentală de cuceritor internaţional se dusese dracului. Totuşi cred că a fost şi o parte bună la toată afacerea. Numărându-mi banii din portofel am văzut că, în afara surprinzătorului tarif cedat în zori, ceilalţi erau la locul lor, deci Iordana nu mă operase în buzunarul de la nădragi cât timp mă visa­sem sultan.

Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul

Serviciul de email marketing furnizat de