Viaţa în rol principal

Dinu Cernescu, acest dulce-amar al teatrului românesc, a scris o carte. Desigur, se naşte întrebarea specifică vremurilor pe care le trăim: "Dar cine este Dinu Cernescu?". Este REGIZOR.

Spunea el odată: "De fiecare dată când am avut ocazia să lucrez cu actori mari şi importanţi, Radu Beligan, Ştefan Iordache şi mulţi alţii, mi-a fost foarte uşor. Cel mai greu mi-a fost să lucrez cu actori proşti, care credeau despre ei că sunt foarte importanţi. Rolul regizorului este să ştie să-şi aleagă distribuţia". De data aceasta, REGIZORUL a ales în distribuţie viaţa. O actriţă complicată, ciudată şi urâtă, frumoasă...

Această actriţă are rolul principal într-un volum memorialistic apărut la Editura Semne.

Întâlniri
Autorul acestui volum memorialistic este Dinu Cernescu. Cunoscut regizor de teatru şi de televiziune. Pentru a trece peste penibilitatea întrebării "Cine este Dinu Cernescu?", iată câteva date de reper, oricât ar suna de tehnic. S-a născut la 18 octombrie 1935 în Bucureşti. În anul 1957 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", punând în scenă Peer Gynt de Ibsen, spectacol ce marchează şi debutul actorului Florin Piersic (şi notaţi undeva acolo, în colţurile minţii, că în carte veţi găsi relatarea acestui moment remarcabil). Realizează spectacole în toate teatrele Capitalei şi în câteva teatre din ţară, care s-au bucurat de apreciere deosebită din partea criticilor de specialitate şi a publicului. Printre acestea se numără: "Hamlet", "Viziuni flamande", "Meşterul Manole", "Matca", "Amadeus", "Neînţelegerea", "Lear" ş.a. Este invitat să monteze în Danemarca, Cehoslovacia, Germania, Olanda, Belgia şi Israel, obţinând succese marcante. Profesor de regie la I.A.T.C. Bucureşti şi la Academia de Teatru a Olandei. În perioada 1994-1996 este director artistic al Teatrului Naţional bucureştean. În anul 2006 a fost distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate. În fine, dacă ne-am apuca să enumerăm câte a făcut omul acesta ar însemna să eclipsăm vedetele zilei şi... nu ne stă în caracter, să le lăsăm şi pe ele să trăiască! Totuşi, nu ne putem abţine: într-o după-amiază însorită  l-a întâlnit pe idolul său, Federico Fellini (nu vrem să fim redundanţi, dar găsiţi relatarea tot în carte), iar într-o bună zi a avut o întâlnire cu Salvador Dali (nu e nevoie să ne repetăm, acum deja ştiţi că relatarea e tot în carte).

Poate
S-ar putea spune că este un om împăcat cu sine. Că e senin şi are echilibru. Că Fifi, căţelul său, îi asigură confortul unei tandreţi rar întâlnite la oameni. S-ar putea spune... Multe s-ar putea spune. "Amintirea cea mai veche, şi cea mai importantă, din copilăria mea este cea a unui telefon care sună, sună şi iar sună. Nu îmi place această amintire, pentru că a marcat ziua în care a fost arestat tatăl meu, adică 14 septembrie 1949. Zi de sărbătoare, Ziua Crucii! Tata fusese ridicat în timpul nopţii! Eu eram la mine în cameră. Aveam 15 ani! Telefonul suna, suna şi m-am sculat, enervat că nimeni nu răspunde acelui ţârâit nesfârşit. Am deschis uşa şi am văzut că la biroul tatei stătea un tip care se uita la telefon şi nu îl ridica. I-am spus: «Ce faci dom'le, de ce nu răspunzi?». Mama a apărut. Plângea; m-a dus înapoi în cameră şi mi-a spus: «Tata a fost arestat»." Aşa începe cartea. E un om împăcat cu sine? E senin şi are echilibru? Poate că da, poate că nu, deoarece când trăieşti şi vezi atâtea nu-ţi mai miroase în fiecare zi a vopsea prospătă. E zgârcit cu pomenirea realizărilor sale, merge mai mult pe senzaţii, îşi descrie senzaţiile ca şi cum aplauzele au trecut în bătaia inimii. "Am avut marele noroc şi marea oportunitate ca maestrul Sică Alexandrescu să dorească să vin ca asistent al dânsului şi în felul acesta să fiu angajat al Teatrului Naţional." Totul curge lin aparent, copilul, apoi adolescentul, apoi regizorul, în toate amestecându-se actriţa aceea flămândă de senzaţionalul sufletului, actriţa aceea hâd de frumoasă şi nesuferit de palpitantă, actriţa aceea dramatică, cu fard când de novice, când de experimentată, numită Viaţa.